Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Peste 70.000 de tone de deşeuri au fost depuse în 2013 la groapa ecologică

claudiu-ardelean-(9)Şeful Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor (SPASIMD) din Județul Satu Mare, Claudiu Ardelean, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul instituţiei pe anul trecut.

Potrivit acestuia,  instituţia pe care o conduce şi-a realizat obiectivele în proporţie de 100%, ba mai mult, a reuşit să ducă la îndeplinire şi alte obiective.

În total, anul trecut groapa ecologică de la Doba a preluat cantitatea totală de 76.192,75 tone deșeuri nepericuloase. Aici sunt incluse şi cele 52.490 de tone de deşeuri menajere. Din cauza faptului că operatorii de salubrizare nu depun deşeurile colectare selective, adică umede şi uscate, cantitatea de deşeuri reciclabile a fost de doar 1.000 de tone.

Claudiu Ardelean a precizat că SPASIMD nu poate decât să preia deşeurile la groapa de gunoi, sarcina pentru colectarea selectivă căzând în responsabilitatea primăriilor şi operatorilor de salubrizare. Conform legii, deşeurile amestecate sunt considerate nereciclabile deoarece ar fi contaminate, astfel că nu pot fi selectate pentru reciclare.

SPASIMD a avut anul trecut încasări de 3,5 milioane lei cu TVA. De la înfiinţarea instituţiei, acest serviciu se autogospodăreşte din propriile venituri, prin urmare nu a mai solicitat bani de la Consiliul Judeţean.

Claudiu Ardelean a precizat că SPASIMD este singura instituţie publică din România care administrează o groapă ecologică de gunoi şi din acest motiv preţurile practicate sunt mai mici cu 30-40% decât la depozitele administrate de operatori privaţi.

Investiții majore realizate din venituri proprii în anul 2013

1. Au fost finalizate și recepționate lucrările la “Conducta de refulare Depozit-Sătmărel”, având o lungime de peste 4 km, necesare pentru optimizarea epurării levigatului.

 Au fost achiziționate din venituri proprii :

2. Excavator pe șenile, 22 tone ;

3. Autocamion Dumper, 26 tone ;

4. Cupă îngustă excavator ;

5. Studiu de fezabilitate privind sistemul de captare a gazului de pe celula nr.1 –realizat 100%;

6. Studiu de fezabilitate privind închiderea celulei nr.1   –realizat 100%;

7. A fost încheiat contractul de achiziție a unui sistem integrat de benzi la stația de sortare pentru optimizarea sortării; investiție care se va finaliza în cursul lunii februarie 2014.

Obiective pe anul 2014 :

    1.  Menținerea finanțării serviciului din venituri proprii;
    2.  Aparatură suplimentară la laboratorul de analize fizico-chimice, în vederea autorizării acestuia;
    3.  Proiectarea sistemului de colectare a gazului și execuția puțurilor de gaz;
    4.  Diminuarea cantităților de deșeuri nepericuloase eliminate prin depozitare;
    5. Preluarea tuturor cantităților de deșeuri nepericuloase din județul Satu Mare, estimate la cca. 70.000 tone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.