Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Se investeşte în judeţul Satu Mare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Semnare contract de finantare intre PNDL+CJ+Primarii (42)În cursul anului 2013 Judeţului Satu Mare i-a fost alocată suma de 14.323,53 mii lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru mai multe investiţii precum pod peste râul Crasna, alimentare cu apă potabilă şi reţele de canalizare şi staţii de epurare, reabilitare drum comunal şi dezvoltarea zonei turistice Luna Şes.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală este coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi este aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013. Programul are următoarele subprograme:

– Subprogramul “ Modernizarea satului românesc”

– Subprogramul “ Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor”

– Subprogramul “Infrastructură la nivel judeţean”

Domeniile specifice care pot fi finanţate:

a) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei;

b) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate;

c) realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităţilor de învăţământ preuniversitar;

d) realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităţilor sanitare din mediul rural;

e) reabilitare/modernizare a drumurilor publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor;

f) realizare/modernizare/reabilitare de poduri, podeţe sau punţi pietonale;

g) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a unor obiective culturale de interes local, respectiv biblioteci, muzee, centre culturale multifuncţionale, teatre;

h) realizare/extindere/modernizare de platforme de gunoi;

i) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a pieţelor publice, comerciale, târguri, oboare, după caz;

j) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a bazelor sportive.

În cursul anului 2013 Judeţului Satu Mare i-a fost alocată suma de 14.323,53 mii lei pentru următoarele obiective de investiţii:

1.Consiliul Judeţean Satu Mare: Pod peste râul Crasna pe drumul judeţean DJ 195C sat Domăneşti, comuna Moftin, suma alocată 1.649,53 mii lei;

2.Comuna Bixad: Alimentare cu apă potabilă a satelor Boineşti, Trip şi Bixad, suma alocată 228 mii lei;

3.Comuna Beltiug: Alimentare  cu apă comuna Beltiug, suma alocată 1.505,9 mii lei;

4.Comuna Călineşti Oaş:- Reţea de canalizare şi staţie de epurare, suma alocată 800,47 mii lei;

                                        – Modernizare DC 80 Coca-Păşunea Mare; suma alocată 161 mii lei;

5.Comuna Supur: Canalizare menajeră şi staţie de epurare pentru localităţile Supuru de Jos, Dobra, Hurezu Mare, suma alocată 452 mii lei;                                

6.Comuna Gherţa Mică: Reţea de canalizare şi staţie de epurare, suma alocată 800 mii lei;

7.Comuna Turulung: Modernizare DC 7 Turulung-Gherţa Mare, suma alocată 228,63 mii lei;

8.Comuna Craidorolţ: Asfaltare drum DC141 Eriu Sâncrai-Satu Mic-Mihăieni; suma alocată 735 mii lei;

9.Comuna Certeze: Reţea de canalizare şi staţie de epurare; suma alocată 173 mii lei;

10.Comuna Andrid: Reabilitare DC124 Dindeştiu Mic – Dindeşti; suma alocată 833 mii lei;

11.Comuna Homoroade: Reabilitare drum comunal DC20 Chilia; suma alocată 35 mii lei;

12.Oraşul Negreşti Oaş: Dezvoltarea zonei turistice Luna Şes – modernizare DC 75 şi drum de acces (etapa I, inclusiv stratul de bază din mixtură asfaltică AB2), canalizare şi aducţiune apă; suma alocată 6.722 mii lei;

În cursul anului 2014 vor fi finanţate obiectivele începute şi nefinalizate din anul 2013, în continuare punându-se prioritate  pe finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă şi a lucrărilor de canalizare care au realizări de cel puţin 60% respectiv lucrări de modernizare drumuri care au realizări mai mari de 70% din valorile totale ale lucrărilor.

Sursa: Consiliul Judeţean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.