Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Acțiune umanitară pentru Smaranda Nemethi din Carei

afis Smaranda ro presaSmaranda Nemethi este născută la Carei, are 32 de ani, a studiat la Universitatea de Arte Plastice și Design din Cluj Napoca. Este o iubitoare de artă și o pictoriță apreciată.

Smaranda a aflat că răceala puternică cu care se confruntă deja de ceva timp era de fapt un cancer pulmonar în stadiul patru, cu metastază cerebrală frontală.

După mai multe investigații efectuate la diverse centre medicale din București și o intervenție chirurgicală suferită pe creier, dar mai ales în speranța că ar putea primi un diagnostic acceptabil cu privire la starea ei de sănătate, Smaranda a decis să apeleze la serviciile medicilor din Germania, care în urma unei noi evaluări, au definit mărimea și extinderea tumorii cancerigene ca fiind caracteristică stadiului 3.

Deși lupta cu boala va fi lungă și grea, Smaranda este pregătită sufletește să lupte pentru viața ei, însă îi este imposibil să suporte din punct de vedere financiar costurile prevăzute pentru tratamentele la care va fi supusă.

Dacă vreți să o ajutați pe Smaranda să își recâștige dreptul la viață pe care o visa înainte de a primi cea mai dură veste din viața ei, puteți face donații în cadrul acțiunilor organizate la Castelul Károlyi de către Direcția de Cultură și Sport Carei în această lună, în urna amenajată în Sala Cavalerilor sau la acțiunea organizată de Asociația sportivă Baschet Club Primo și de Florentina Timoc, Simona Pârciu și Deneș Ioana la sfârșitul lunii.

Donațiile se pot face și în contul de mai jos.

IBAN: RO31 RNCB 0075 0707 8478 0001, deschis la BCR

TITULAR : Milu Dan Ioan CNP: 1790611040042

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.