Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare sărbătorește astăzi Ziua Poliției Române iar cu ocazia acestui eveniment au fost avansați în grad 88 de polițiști angajați în cadrul instituției.
Premierea a avut loc în sala de consiliu a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare unde a fost prezentă conducerea instituției și oficialitățile sătmărene, care i-au felicitat pe toţi cei care zi de zi îşi dedică activitatea siguranţei cetăţenilor.
Polițiștii au primit diplome și premii în bani, au fost felicitați și aplaudați pentru meritul acestora.
În centrul atenţiei s-au aflat opt poliţişti sătmăreni care au fost avansaţi înainte de termen dintre care 3 ofiţeri şi 5 agenţi de poliţie.
Au mai fost avansaţi la împlinirea stagiului în grad alţi 60 de agenţi de poliţie şi 20 de ofiţeri.
Diplome de excelenţă s-au acordat și pentru poliţiştii care au împlinit peste 30 de ani de activitate în slujba cetăţeanului.
De asemenea reprezentanţii birourilor teritoriale ale Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi ale Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie au oferit premii şi diplome mai multor poliţişti care s-au remarcat în îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu precum şi în activităţile sindicale.
Reprezentanții din cadrul poliției, cu ocazia acestei sărbători, au desfășurat și o activitate de prezentare și prevenire. Evenimentul a avut loc pe strada Mihai Eminescu, pe partea laterală a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, unde a fost amplasat un stand cu aparatura polițiștilor de la rutieră și pliante cu teme de prevenirea furtului, accidentelor și abuzurilor.
Cetăţenii au avut ocazia sa intre în contact cu dotarea Poliţiei Rutiere (aparatura radar, etilotest, ochelarii care smulează starea de ebrietate), fiindu-le de asemenea înmânate pliante cu conţinut informativ şi de prevenire a diferitelor tipuri de infracţiuni. Şi această activitate s-a bucurat de atenţia tinerilor, elevi din 3 clase primare ale unui colegiu din municipiu care au fost încântaţi de ceea ce au avut ocazia să vadă, exprimîndu-şi dorinţa de a deveni şi ei în viitor poliţişti.
”Astăzi, ca și în fiecare an, am organizat această acțiune pentru a informa și sfătui cetățenii sătmăreni cu referire la prevenirea furturilor din autoturisme, locuințe, prevenirea accidentelor rutiere și prevenirea abuzurilor asupra minorilor”, a declarat comisar de poliție Simona Săndulescu.