UPDATE: Ora 13:30 – În urma controlului efectuat de specialişti din cadrul Primăriei în halele din Piaţa de alimente nr.1, au fost identificate funcţionând 12 societăţi comerciale, din care:
– 5 fără contract valabil
– 2 contract expirat
– 2 cu suprafaţa depăşită faţă de suprafaţa contractată
– 2 nu au putut prezenta contractul
– 1 societate în condiţii corecte de funcţionare.
Ora 12:00 – Reprezentanții Primăriei Satu Mare însoțiți de echipe ale Poliției Locale au descins astăzi în Piaţa de Alimente nr. 1 (Piaţa Mare), pentru a verifica modul în care sunt încheiate contractele deoarece există reclamaţii cu privire la încasarea unor bani pe sub tejghea.
Acţiunea a fost coordonată de către primarul Dorel Coica, edilul spunându-le echipelor de control doar la faţa locului ce au de făcut. Imediat lucrurile s-au agitat, comercianţii au început să se anunţe între ei.
„Am informaţii că se iau bani şi nu se fac contracte pentru închiriat. Nu s-au încasat bani ani și ani de zile. Am informaţii că s-au făcut multe afaceri, astăzi o să vedem dacă sunt reale informaţiile sau nu. Sunt foarte mulţi cetăţeni care vin şi spun că nu li se dă bilet, nu li se face contract dar şi le cer bani pe sub tarabă. De asta arată piețele cum arată și nu avem bani pentru modernizare pentru că s-au băgat în buzunar. Toată ziua şeful stă la cârciumă sau bea în birou, își cheamă și o gașcă de bețivi. Soţia dânsului este şefa acelor care taxează bilete”, a declarat primarul Dorel Coica.
Șeful Pieței Mari este Adrian Țura.
Potrivit primarului, astfel de probleme ar exista și în alte piețe.
De asemenea, au fost verificate și suprafețele pe care își desfășoară activitatea comercianții cu contracte, dacă situația din teren corespunde cu cea din documente.
“Vreau să fac curăţenie generală. Să plece toţi hoţii unde le este locul”, a precizat primarul.
După finalizarea controalelor primarul va anunţa ce măsuri va lua.
Bravo Coica, piata este ca o cocina de porci si hoti!!!!!
COIca hot imputit! Iar iti faci publicitate. in piata mica cand vei merge? cand o sa incepi lucrarile la clinica ta privata?
Si despre seful si sefa pietei ?
aaaa da au ramas in functie, si avansati in grad.
da presa cind o s-o cheme COICA la cabinetele lui private? da de ce nu o chemat COICA presa cind o fost prins fratele pretenului sau FANEA DE LA VIP ,CARE A FOST PRINS CU UN PORTBAGAJ DE HEROINA?? acest primar nu mai are rusine deloc? este incredibil ce se intimpla
hotia din toate pietele se face cu complicitatea conducerii de la ADP, de data asta a cazut de fraier adi tura, sa vedem cine urmeaza.
Foarte tare,mai bine si=ar verifica Dnul Coica cabinetele medicale din Carei unde este o mizerie de nedescris,in special la cabinetul unde se face masaj de recuperare,lenjeria mudara…etc,rusine Coica
oare te mai voteaza cineva coica?????
la piata se aplica articolul 402. bea sefu bem si noi
asa ne trebuie daca am votat un sudist inputzit care se ocupa doar de potlogarii!!!!!inainte de alegeri a promis ca reziliaza contractul cu florisal in valoare de 10 de milioane de euro si dupa ce a fost ales nu sa il reziliasca ,din contra a mai fost prelungit si sa pozat cu tractoarele din 1919 ale florisalului.cica era flota de dezzapezire!!!!!PENIBIL dar da bine sa prinzi pe cineva ca a luat un patrinjel si un morcov si tu sa fii bine mersi cu o spaga care are intre 5 si 6 zerouri si sa pozezi in arhanghel chelbos!!!dar sunt nevoit sa ma repet ca ne merutam soarta ca am votat acest minunat exemplu de afacerist dubios care este bun doar la taiat panglici.
El e betivul despe care vorbeste.Era neica nimeni inainte de primarie acu deja face sponsorizari.Arza-l focu de bolsevic.Uita-te la el,ca-i mai ceva ca o scroafa gravida 😐
"Toată ziua şeful stă la cârciumă sau bea în birou, își cheamă și o gașcă de bețivi" Un limbaj demn de un primar … ce sa zic 😐 O scarba de om.