Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Oșenii au cel mai harnic parlamentar sătmărean: Andreea Paul

Andreea PaulAndreea Paul are cele mai multe luări de cuvânt, declarații politice, propuneri de legi, întrebări și interpelări parlamentare în rândul parlamentarilor sătmăreni (Tabel 1). PDL Satu Mare este singurul partid sătmărean care a reușit, prin deputatul Andreea Paul, să adopte o lege în Parlament în acest mandat, chiar dacă este în opoziție, spre deosebire de partidele aflate la putere. 

Legământul meu cu oșenii atunci când am candidat pentru funcția de deputat a fost acesta: că voi munci pentru ei și pentru români. Oșenii nu m-au trimis degeaba în Parlament” a declarat Andreea Paul.

Am luat cuvântul ori de câte ori puterea și-a unit majoritatea pentru a-și promova propriile interese și nu pe ale românilor; prin urmare, am mai multe luări de cuvânt decât toți deputații și senatorii de Satu Mare laolaltă. Am semnalat jocurile puterii, punctele slabe ale economiei naționale și interesele oșenilor; din nou, cele 76 de declarații politice sunt de două ori mai multe decât ale restului de parlamentari din județ. Am susținut 33 de propuneri legislative, mai mult decât oricare dintre colegii mei din județ. Am solicitat clarificări asupra acțiunii autorităților locale sau centrale prin 96 de întrebări și interpelări, mai multe decât ale tuturor celorlalți colegi deputați și ale oricăruia dintre senatori. Am sancționat derapajele Guvernului prin 13 moțiuni”, a completat deputatul de Țara Oașului.

 andreea paul

Problemele Țării Oașului și ale județului Satu Mare au fost puse pe ordinea de zi a Parlamentului. 16 întrebări şi interpelări au vizat direct județul Satu Mare:

1. Reînceperea lucrărilor de reabilitare a DJ 109L, între Negreşti-Oaş şi Turț, jud. Satu Mare.

2. Promovarea culturii Ţării Oaşului, jud. Satu Mare.

3. Construirea unei săli de sport în com. Gherţa Mică, jud. Satu Mare.

4. Începerea lucrărilor de reabilitare a DN 19, jud. Satu-Mare.

5. Lipsa unei spălătorii moderne în incinta Spitalului Orăşenesc Negreşti Oaş, jud. Satu Mare.

6. Reducerea mortalităţii infantile în Satu Mare.

7. Erori grave la Registrul Agricol din Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare. 

8. Grave nereguli existente la nivelul primăriei Păuleşti.

9. Biblioteca Judeţeană din Satu Mare.

10. Capacitatea redusă de cazare şi lipsa utilităţilor din staţiunea turistică Tăşnad.

11. 11 unități de învățământ din municipiul Satu Mare, pentru care Primăria achită o chirie de peste 354.000 euro anual, au nevoie de sedii proprii finanțate din bugetul pe anul 2014.

12. Petiția domnului Dragoș Gheorghe.

13. Lipsa circulației feroviare pe ruta Satu Mare – Botiz –Bixad.

14. Nereguli la Registrul Agricol din Negrești – Oaș.

15. Nemulțumiri referitoare la perioada de prohibiţie pentru pescuit.

16. Blocarea investiţiilor din zona Călineşti Oaş de către Societatea Carpatină Ardeleană.

Textele integrale și răspunsurile primite din partea Guvernului le găsiți la adresa:  http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=280&cam=2&leg=2012&pag=3&idl=1&prn=0&par=

Acestora li se adaugă cele 33 de propuneri legislative în domeniile: agricultură, fiscalitate, sănătate, educație națională, adopțiile și alocațiile pentru copii, pensiile, insolvența firmelor și protecția întreprinzătorilor privați.

Detalii aici: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=280&cam=2&leg=2012&pag=2&idl=1&prn=0&par=

 Sursa: Andreea Paul

24 comentarii

  1. Ramona Răspunde

    Bravo andreea paul! Ne mandrim cu un om ca tine,

  2. blonda lui stolo si a lui boc Răspunde

    draga andreea , nu vrei tu sa te lauzi putintel si cu harnicia ta din perioada boc- basescu cand erai consiliera lui boc cel mic?

  3. ana Răspunde

    Ia uite-o pe micuta cum lauda guvernarea Usl. Nu te mai lauda cu ce nu ai facut, dar totusi ma bucur ca ai amintit ce au facut USL-istii in Tara Oasului! 🙂

    • C.S Răspunde

      Diferența între baronii pesediști și liderii PDL din administrația locală. Au acționat în beneficiul comunităților locale, nu împotriva lor. Atragerea de fonduri comunitare, mult accelerată în județe precum Alba, Arad, Suceava față de județe precum Teleorman, Constanța, Mehedinți. Poluri ale dezvoltării României versus poluri ale sărăciei potrivit oricărui top realizat de statistică.

  4. Fuctionar public Răspunde

    Ma gindesc cu groaza la perioada Boc-MRU- Basescu cind ne-au taiat salariile ………….dar pe ale lor de ce nu le-au taiat , de criticat e usor mai greu e de facut .

    • C.S Răspunde

      • Confruntat cu lipsa încasărilor la buget, Guvernul Ponta a tăiat tot banii de investiții în primele trei luni ale anului. Datele din execuția bugetară pe trimestrul I indică o tăiere de 2 miliarde de lei față de aceeași perioada a anului 2013.
      • Este clar că Guvernul Ponta a intrat în panică după ce a văzut cifrele încasărilor la buget pe primele două luni – un minus de 500 de milioane de lei, echivalentul a 50.000 de pensii medii dintr-un an.

    • satmarean Răspunde

      Gandeste-te tu cu groaza mai departe! Eu zic ca nu esti functionar p.,ci vreun ratat de usl-ist! ANDREA PAUL- RESPECT!

  5. Dorin Răspunde

    Andreea Paul e buna numai la dat din gura dupa cum reiese din tabel poate stie si alceva …………cu gura……….

    • A.S. Răspunde

      @Dorin: Sa te scuipe !!! Dar nu o face din doua motive:
      1. E o doamna;
      2. Si-ar murdari saliva scuipandu-te !!!
      P.S.
      Esti semidoct si semianalfabet PSD-istule ( se scrie corect “altceva” ). Cine se aseamana se aduna !!!

      • Dorin Răspunde

        Oare cine in campania electorala a umblat cu baieti destepti din energie cu dosare penale pe rol (pocaiti fiind ). Si dormea cu iei noaptea ca sa nu doarma singurica.

  6. Alina Răspunde

    ce a facut stimata asta?

  7. Usl ne-a pacalit, recunosc Răspunde

    Dna paul e singura care a trecut o lege – culmea din opozitie. Puterea noastra doarme. Si psd si udmr… ca pnl e plecat demult cu pluta. Ne-au pacalit complet.

  8. Legea lui Paul e dedicata copiilor adoptabili Răspunde

    Legea lui Paul e dedicata copiilor adoptabili.

  9. Kalaman Răspunde

    Dute tu andreea vass ca tot ce e legat de infrastructura au fost atribuțiile lui Govor. Este usor sa te lauzi cu munca altuia, facand cate o interpelare în Parlament. Apropo dumneata pe vremea cand erai consilier al lui Boc-Basescu ce ai realizat?

  10. tractorista Răspunde

    O vom ajuta sa ramana vesnic in opozitie.E minunata in aceasta postura.

  11. Ghita Răspunde

    Vass doar ura si dezbinare ai adus in județul nostru te rugam lasa-ne in pace, lasa-ne cu osenii tai pe care nici nu ii cauti. Hai sa dam cartile pe fata…ai candidat aici fiindcă cei din salaj te-au “ejaculat” din județ.

    • A.S. Răspunde

      Bai onanistule, Oasul prin Andreea Paul este reprezentata in Parlamentul Romaniei !!!
      Valer Marian pe care tu si ceilalti PSD-isti l-ati pupat in fund v-a “parasit”. Recunoasteti acum cu totii ca i-ati intors spatele!!! Poate va ” lucreaza ” aschimodia PSD-ista repudiata pe la spate. Chiar ati merita-o Sodomitilor !!!

      • satmarean Răspunde

        Puteai sa-i spui si LABAGIU ca nu se supara usl-istul! OAMENI BUNI SA NU VOTATI NICIODATA psd-pnl! Au distrus tara cum nu o distrugea un razboi! JOS…JOS…psd si pnl!

    • L.C Răspunde

      Bine punctat! A venit in judetul nostru ca sa ce? Ca sa strice unitatea celor din Oas. Cei din salaj nu te-au vrut, te cunosc mult prea bine si stiu ca nu esti in stare de nimic!

  12. maxx Răspunde

    draga doamna are fata parca ar fi drogata….

  13. arpad Răspunde

    andrea este a noastra si numai a noastra chiar daca a lasat de la vedere numele de vass dar sufletul ei este tot la noi la tulipani!!!oasul e doar de faTADA CA NU A STIUT DE TARA OASULUI PANA NU A ADUS PARTIDUL PE EA LA SATMAR CA LA BOBOTA DE SALAJ DEJA TOATE LUMEA CUNOASTE CE SI CUM FECUT CU BOKUL SI CUM ADUNAT PENTRU EI AVERE.

  14. C.S Răspunde

    • PSD urăște activitatea economică, PSD urăște mediul privat și întreprinzătorii. Singurele firme pe care PSD le protejează sunt cele de partid și cele ale clienților politici. Așa se explică de ce încasările din activități economice scad, iar cheltuielile cu bunurile și serviciile cresc.

  15. C.S Răspunde

    Românii plătesc din propriile buzunare corupția și luxul baronilor PSD. Lăcomia baronilor PSD a fost potolita de Guvernele Ponta prin tot mai multe taxe și impozite. Banii primiți în plus de Liviu Dragnea la dezvoltare se duc tot la baroni, nu la oameni.
    PSD-ul de astăzi a ajuns mai rău decât PSD-ul lui Iliescu și Năstase. Era greu la începutul anilor 2000 că se poate mai rău.
    Baronizarea pesedistă îndepărtează România de UE și valorile ei, adâncește sărăcia și produce noi taxe și impozite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.