Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Peste 300 de jandarmi în misiune cu ocazia Sărbătorilor Pascale

patrula jandarmiJandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi în zilele următoare, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului în aria de competenţă, dar şi a municipiului Satu Mare.

În perioada 19-22 aprilie, peste 300 de jandarmi vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât în municipiul Satu Mare, cât şi în localităţile  Carei, Negreşti şi Tăşnad, Beltiug şi în zona de competenţă a acestora.

Pentru ca Sărbătorile Pascale să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia.

Jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare  cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare o serie de misiuni  de asigurare  a ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabillirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârsesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni.

Cu acest prilej, Jandarmeria recomandă cetăţenilor să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase şi sfătuieşte cetăţenii care vor participa la aceste manifestări:

-să respecte regulile stabilite de organizatori;

-să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant  şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală,

-să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale;

-să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice;

-să ţină cont că manifestările obscene contrar bunelor moravuri sunt sancţionate de lege; 

În preajma sărbătorii Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos,  Jandarmeria Satu Mare  adresează tuturor sătmărenilor gânduri bune, urări de sănătate, linişte sufletească şi bucurii alături de cei dragi şi apropiaţi !

Un comentariu

  1. jendar Răspunde

    300 de jandarmi? sau 300 de spartani?! Va spun pe cuvant ca nu sunt 300 de lucratori in strada la ordine publica pe tot judetul Satu Mare! Cine da din burta fara numar? Sau poate iasa de la naftalina si cei ce spun ca lucreaza la Jandarmi dar defapt numara izmene sau lucreaza in vreun birou la cifre si tabele. Sarbatori frumoase tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.