Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Teatrul de Nord: Două spectacole emoționante, vineri și sâmbătă la Casa de Cultură

YOM KIPPUR foto cristian gatina (15)Secția română a Teatrului de Nord vă invită la sfârșitul acestei săptămâni să vedeți (sau să revedeți) ultimele două spectacole care au avut premiera de curând pe scena sălii mari a Casei de Cultură:

Vineri 11 aprilie, de la ora 19.00, Yom Kippur de Hanna Azoulay Hasfari. Regia artistică și scenografia: Eugen Gyemant. Distribuția: Ioana Cheregi, Alexandra Odoroagă, Alina Negrău, Carmen Frățilă, Rora Demeter.

Sâmbătă 12 aprilie, de la ora 19.00, Prah de Spiró György, în regia lui Vadas László, scenografia Albert Alpár, cu Gabriela Chirilă și Dorin C. Zachei.

Sunt valabile abonamentele ”Vasile Savinescu”. Preț bilet: 18 lei pentru aduți; 12 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Biletele se găsesc la Agenția teatrală și la Casa de Cultură (cu o oră înainte de spectacol).

Yom Kippur de Hanna Azoulay Hasfari

traducerea: Ada-Maria Ichim

distribuția:

Amira – Ioana Cheregi

Evelyn – Alexandra Odoroagă

Fanny – Alina Negrău

Malka – Carmen Frățilă

Mama – Rora Demeter

coregrafia: Gabriela Tănase

regia artistică și scenografia: Eugen Gyemant

durata spectacolului: 1h, 30 min.

Piesa autoarei israeliene Hanna Azoulay-Hasfari este o confruntare între patru personalități pasionale, patru surori pe care dispariția bruscă a mamei lor le aduce din nou împreună, după cincisprezece ani în care lucrurile nespuse dintre ele le-au făcut să se îndepărteze. O sărbătoare a ispășirii, a judecății și a iertării le obligă să își regăsească una în cealaltă rădăcinile pierdute și, în ciuda temperamentului lor mediteranean, să se împace în primul rând cu propria identitate și să se accepte pe ele însele, așa cum se văd oglindite în celelalte.” (Eugen Gyemant)

PRAH foto vizionare Cristian Gatina (24)PRAH de Spiró György

traducerea: Zeno Fodor

distribuția:

Femeia – Gabriela Chirilă

Bărbatul – Dorin C. Zachei

scenografia: Albert Alpár

regia: Vadas László

durata spectacolului: 1 h, 20 min.

Trăim într-o lume de probleme și nelinişti, numai pentru că am uitat ce e cel mai important: bogăția sufletului! Într-o societate mercantilă în care aproape orice se poate cumpăra, bunătatea, iubirea, compasiunea, grija pentru ceilalți sunt strivite în vârtejul goanei după bani. Idolul societății moderne comandă fără scrupule.” (Vadas László)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.