PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Peste 300 de persoane la maratonul Caritas (Galerie FOTO)

Peste 300 de persoane au participat astăzi la o nouă ediţie a maratonului Caritas Satu Mare, anul acesta maratonul de solidaritate având scopul de a strânge fonduri pentru sprijinirea familiilor nevoiaşe.

Startul a fost dat de către directorul Caritas Satu Mare, Lochli Terezia, din Piaţa Libertăţii în prezenţa oficialităţilor locale, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarului Dorel Coica, viceprimarului Marcela Papici, deputatului Erdei Istvan. Fiind an electoral, nu au ratat ocazia de a participa la eveniment nici candidații, printre cei prezenți numărându-se europarlamentarul Sogor Csaba, candidat pentru un nou mandate pe lista UDMR, candidatul UDMR în Colegiul 2, Nagy Szabolcs și candidatul PSD Ovidiu Silaghi.  

Spre deosebire de anii trecuți, acum a fost aleasă o rută nouă, prin centrul nou al oraşului, pe dig, iar finalul fiind pregătit în Grădina Romei, unde pentru participanți au fost pregătite mai multe surprize, programe distractive şi tombolă cu multe premii valoroase.

Taxa de participare a fost de 8 lei, banii adunați urmând să fie folosiți pentru sprijinirea familiilor nevoiașe.