Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Sătmărenii care nu-și achită restanțele de întreținere a mormintelor își vor pierd locurile de veci

hidontuli1Comisia de conducere a cimitirului de lângă podul Decebal aduce o ultimă înştiinţare chiriaşilor care nu-şi plătesc datoriile de peste zece ani: dacă nu îşi rezolvă situaţia, vor pierde locurile de mormânt, care vor putea fi apoi oferite altora.

Cimitirul romano catolic de lângă podul Decebal a trecut în administrarea Episcopiei Romano Catolice de Satu Mare din data de 1 Septembrie 2009. Rezolvarea neregulilor, omisiunilor găsite a fost încercată într-un mod cât mai precaut, dovedind respect faţă de amintirea celor trecute la cele veşnice şi rudele acestora. Biserica încearcă să sprijine enoriaşii pe tot parcursul vieţii lor, ajutând în momentele grele, respectiv şi în procesul de doliu de după pierderea persoanei iubite.  De aceea şi comisia de conducere încearcă să ţine buna legătură cu chiriaşii locurilor, folosind experienţele în perfecţionarea serviciilor cimitirului. Această comunicare este însă îngreunată de faptul, că mulţi nu îşi vizitează mormântul persoanei pierdute şi nu îşi plătesc chiria după locul mormântului. Acesta din urmă trezeşte şi o întrebare de justeţe, întrucât persoanele amintite primesc acelaşi servicii ca acele, care plătesc chiria la zi.

După regula cimitirului, chiriaşii au obligaţia de a plăti anual sume stabilite. Dacă timp de zece ani nu îşi plătesc aceste dări, chiriaşii îşi pot pierde dreptul de dispoziţie asupra locului, iar construcţiile de pe acesta vor intra în inventarul cimitirului. Chiriaşii mai au obligaţia de a asigura starea bună a locului de mormânt şi a construcţiilor pe acesta. Dacă chiriaşul nu îndeplineşte aceste obligaţii, conducerea cimitirului îl înştiinţează prin poştă, iar dacă pe această cale nu este posibilă, afişează o înştiinţare în cimitir, pe mormântul respectiv. Persoanele în cauză sunt avertizaţi astfel că vor pierde locul, dacă nu îşi rezolvă în scurt timp problemele.

În prezent există o problemă, întrucât, după avertizările trimise şi afişate au trecut doi ani, în luna mai a anului trecut a expirat orice termen şi tot au mai rămas 428 de cazuri, în care de zece ani nu a fost plătită chiria şi nici măcar intenţia de a rezolva problema nu a fost exprimată. În acord cu regulamentul cimitirului, aceste locuri pot fi luate de la persoanele amintite, şi pot fi date unui chiriaş nou. Comisia de conducere a cimitirului dă dovadă de cooperare cu un ultim gest, stabilind un termen final la 30 Iunie anul curent, până care se aşteaptă rezolvarea situaţiilor neplăcute. Cei care nu se prezintă nici până la această dată, din 1 iulie îşi vor pierde locurile de mormânt.

Episcopia Romano Catolică de Satu Mare, respectiv comisia de conducere a cimitirului speră în rezolvarea problemelor, dorind să asigure un cadru ordonat şi curat pentru toţi vizitatorii cimitirului, iar pentru acesta e nevoie de cooperare din partea celor care dau răspundere de starea bună a locurilor luate în folosinţă.

Sursa: Biserica Catolică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.