Proiectul ”Primul Pas” este înscris în concursul ”Idei în Țara lui Andrei” și are ca scop câștigarea unei finanțări pentru reabilitarea spaţiului de joacă de la Centrul de Agrement Ştrand Satu Mare.
Inițiatorii acestui proiect sunt reprezentanții Asociației Aici și Acum, președintele Ramona Pașca și vicepreședintele Ana Apan, care prin această acțiune vin în sprijinul Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) Satu Mare.
”Am intitulat acest proiect Primul Pas pentru că dorim să fie primul pas în reabilitarea Centrului de Agrement Ștrand Satu Mare. Această bază de agrement are un potențial enorm dar din păcate în ultima vreme nu s-a mai investit nimic. Noi dorim să reabilităm spațiul verde prin amplasarea unui ansamblu de joacă pentru copii între 3 și 15 ani și reabilitarea echipamentelor care sunt acolo și care pot fi încă folosite. În cadrul acestui proiect nu ne gândim doar la partea recreațională ci și la o parte educativă incluzând trei programe de educație civică, ecologică și sănătate, precum competiții de volei și fotbal”, a declarat Ana Pan.
Pentru acest proiect 40% se votează și 60% se jurizează astfel că este nevoie de sprijinul comunității sătmărene de a accesa linkul http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-primul-pas-id-993-cmsid-65, pentru a vota și susține proiectul. Șansa de a câștiga această finanțare constă în a aduna cât mai multe voturi care pot fi exercitate până în data de 15 mai. În prezent proiectul este situat pe locul 5 la mediu, cu doar 368 de voturi.
Premiul constă în acordarea unei sume de 4500 de euro, banii fiind câștigați de proiectul cu cele mai multe voturi. Participante în concurs sunt 389 de proiecte iar rezultatele concursului vor fi date în data de 28 mai.
Votati proiectul Primul pas!
Votati proiectul nu dureaza mult 5 minute!
(Y)
Votati proiectul, merita. orice vot conteaza
votati proectul ,PRIMUL PAS!
VOTATI PROIECTUL PRIMUL PAS!!!!!!!!!!!!!!!!!
Fiecare vot conteaza, hai sa il votam !
Eu am votat…urmati voi…pentru viitorul copiilor vostri merita sa pierdeti 5 min…
Homo Coica. Hotul Coica asta este important nu ca este homosexual
Proiectul este unul foarte benefic pentru noi asa ca nu ezitati sa il votati!Totul este foarte simplu.
Doar 5 minute ne costa,un proiect benefic ce poate schimba viitorul copiilor nostrii !
pentru 5 min votati …..
Tata Papici este pnlista in cur. Pupa tot functie sa fie. Ai niste texte Papici pt prosti.