Sâmbătă, 7 iunie, CS Karate Do B.F.K.S. Carei a organizat competiţia internaţională de karate „CHILDREN’S DAY” KARATE CUP”, la care au participat 190 tineri karateka, dintr-un total de 17 cluburi, din Italia, România, Slovacia şi Ungaria.
Competiţia s-a desfăşurat într-un climat de prietenie şi respect reciproc. Învingătorilor le-au fost înmânate diplomele, medaliile şi cupele aferente.
Toţi karateka au intrat în competiţie cu dorinţa de a învinge, prezentând un grad ridicat de măiestrie şi pricepere, ceea ce a încântat ochii spectatorilor, precum şi a celor cunoscători ai artelor marţiale.
Pe lângă antrenorii şi instructorii cluburilor participante, la competiţie au mai fost prezenţi personalităţi însemnate, consilierul județean Pinter Josif, Shihan Juhász Ferenc, maestru 7 dan, preşedintele SKS-SKDUN şi vicepreşedintele Federaţiei Maghiare de Karate.
Organizarea acestei competiţii de mare anvergură a fost posibilă datorită sprijinului acordat de sponsorii inimoşi, de arbitrul principal Vîlceanu Ion din România, precum şi de Bartincki Lajos vicepreşedintele clubului careian şi părinţii sportivilor.
Rezultatele careienilor sunt remarcabile, oglindind munca antrenorului principal Sensei Dărăban Gheorghe.
Din județul Satu Mare au participat Clubul Sportiv Bushido, Karate Kids, Yakuza și clubul organizator Karate Do B.F.K.S.
Bicicleta oferită de DHS România și SC SAT AN SRL Carei pentru tombola competiției, a fost câștigată de domnișoara Chivu Veronica.
Rezultate Karate Do B.F.K.S.
La probele de Kata:
locul 1 Knecht Patrik, Knecht Vivien,
locul 2 Engber Ingrid, Bartincki Attila, Maurer Alex,
locul 3 Chivu Anamaria, Medvei Edvin, Maurer Alex, Bács Máté, Schlakter Kristóf,
La probele de Kumite
locul 1 Medvei Edvin, Mateș Șerban
locul 3 Chelmu Eric