Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Dotări pentru situații de urgență pentru patru comune, din bani europeni

DSCN9001Primăria comunei Lazuri împreună cu Primăria orașului Csenger din Ungaria au organizat astăzi o conferința de presă ce a vizat proiectul ”Servicii speciale de urgență din zona Sătmarului”, proiect finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, de Uniunea Europeană și co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, precum și de statele Ungaria și România. Scopul programului este de a dezvolta serviciile de urgență pe ambele părți ale graniței, iar după aderarea României în zona Schengen reîmpărțirea raioanelor în vederea reducerii timpului de intervenție.

Proiectul a fost prezentat audienței de Tar Attila, inspector protecție civilă din Lazuri și dr. Nota Jozsef din Csenger. Valoarea totală a proiectului este 851.905 euro, 493. 925 euro fiind pentru partea maghiară și 357.980 pentru partea română. Liderul de proiect este orașul Csenger, iar comunele Lazuri, Botiz, Dorolț și Micula sunt partenere în proiect.

Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Lazuri va fi dotat cu o autospecială de stins incendii şi descarcerare în valoare totală de 220.000 euro care va deservi toate cele patru comune partenere din județul Satu Mare, o mașină de teren 4×4 cu trusă de prin ajutor și aparat de resuscitare, se vor achiziționa patru motopompe de mare capacitate, complet echipate, 18 seturi de uniforme de intervenție, 60 de bucăți de furtunuri de tip B și C. În cadrul proiectului se vor realiza cursuri de prim ajutor și servant pompier pentru 80 de persoane din cele patru localități, Lazuri, Micula, Botiz și Dorolț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.