Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Mașină burdușită cu țigări de contrabandă. Șoferul a fugit într-o livadă

tigari contrabandaPolițiștii de frontieră din Negrești Oaș au descoperit și ridicat în vederea confiscării peste 6.000 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 58.000 de lei.

        *În data de 14 iunie a.c., la nivelul ITPF Sighetu Marmației a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.

          Astfel, în jurul orei 21.00, un echipaj al poliției de frontieră, din cadrul Sectorului PF Negrești Oaș, aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Fiat.

          În momentul în care conducătorul auto a observat echipajul poliției de frontieră, a oprit brusc, abandonând mașina și fugind într-o livadă din apropiere.

          Polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea bărbatului acesta fiind reținut imediat și identificat ca fiind Vasile C., de 42 ani, domiciliat pe raza județului Sălaj.

          La controlul efectuat asupra mașinii, în aceasta au fost observate mai multe colete cu țigări fapt pentru care autoturismul precum și persoana în cauză a fost condusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

          În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.456 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de 39.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Totodată, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.