Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Proiect pentru conservarea valorilor pajiştilor din Aria Protejată Râul Tur

mark nagy janosSocietatea Carpatină Ardeleană (SCA) Satu Mare a anunțat astăzi, într-o conferinţă de presă, lansarea proiectului “Conservarea valorilor naturale şi peisagistice ale pajiştilor din Ariile Protejate Râul Tur”, ce a primit finanțare nerambursabilă prin granturile Spaţiului Economic European.

Potrivit directorului Societății Carpatină Ardeleană Satu Mare, Nagy Mark Janos, ideea proiectului a pornit de la o problemă existentă în zonă, și anume administrarea pajiștilor în mod prietenos pentru viețuitoarele din zonă dar și pentru om. Se dorește practic să se demonstreze faptul că este posibilă și o altfel de gestionare a pajiștilor, fără tractoare, astfel încât să nu fie afectat mediul.

Astfel, proiectul are mai multe obiective și mai mulți pași. În primul rând se dorește o evaluare a situației de referință, identificarea celor mai eficiente metode de gospodărire, o campanie de informare a gestionarilor de pajiști și o îmbunătățire a situației existente.

Se va realiza un studiu botanic dar și unul zoologic. Cinci exemplare de barză neagră, specie emblematică a râului Tur, vor fi monitorizate prin transmițătoare GPS pentru a se cunoaște mai multe date despre locul de hrănire dar și despre migrația spre Africa. Printre celelalte specii protejate se numără sfârciocul roşiatic, sfârciocul cu frunte neagră, sfârciocul mare, dar și cristelul de câmp, din care există aproximativ 40 de perechi, unele specii de fluturi sau broasca de mlaștină.

Prin proiect va mai fi achiziționat un utilaj de cosit ce urmează să fie folosit la îndepărtarea vegetației nedorite pe o suprafaţă de 20 de ha inclusă în proiect. În ultimii ani zona a fost invadată de pipirig, plantă nefolositoare pentru speciile din zonă şi nici pentru animalele oamenilor, s-a intervenit cu tractorul dar soluţia nu a fost tocmai bună. Acum se doreşte cosirea pipirigului de două ori pe an, la finalul verii, astfel încât în doi-trei ani să dispară complet şi să se dezvolte flora locală.

De asemenea, vor fi plantaţi 7.000 de puieţi de arbori, în aliniament sau pâlcuri.

Proiectul se va derula până în 30 aprilie 2016, este realizat în parteneriat cu Composesoratul Iojib şi Asociaţia Crescătorilor de Taurine din Turulung, având o valoare nerambursabilă de 100.000 de euro, prin granturile Spaţiului Economic European. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.