Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Zece hoți prinși de poliţiştii sătmăreni

hoti-minori-la-brad1360671919Siguranţa cetăţenilor reprezintă o prioritate pentru poliţiştii sătmăreni, iar  miercuri, pe raza municipiului şi judeţului Satu Mare, au fost organizate acţiuni pentru prevenirea infracţiunilor de furt şi pentru depistarea persoanelor care ar fi comis acest gen de fapte. Munca continuă a oameniilor legii a fost încununată de succes ieri, când au fost prinse zece persoane care ar fi comis infracţiuni de furt.

Astfel poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale sătmăreni au acţionat pe raza cartierelor din municipiu pentru prevenirea infracţiunilor de furt având ca mod de operare pătrunderea pe geamul lăsat deschis la apartamentele de la parterul blocurilor. În cadrul acţiunii a fost identificat şi prins un tânăr de 19 ani , cunoscut cu antecedente penale , care în urmă cu 10 zile a fost eliberat din penitenciar unde şi-a ispăşit pedeapsa pentru alte fapte, iar din momentul în care a fost eliberat până azi-noapte când a fost prins ar fi comis șase infracţiuni de furt, în cartierele Micro 16, Micro 17 şi Carpaţi II. Modul de operare utilizat era cel menţionat anterior , iar după pătrunderea în locuinţe sustrăgea bunuri electronice şi obiecte de valoare care era la vedere. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunerile legale .

Şi poliţiştii Secţiei Petreşti au acţionat pe aceiaşi linie dar cu moduri diferite de operare. În acest context au reuşit identificarea a cinci persoane dintre care doi minori care ar fi comis nouă infracţiuni de furt. Patru dintre aceste persoane sunt din localitatea Irina , iar una din localitatea Vezendiu. Este vorba de persoane de sex masculin.  În urma investigaţiilor efectuate oamenii legii au stabilit activitatea infracţională a acestora , astfel Attila B.în perioada octombrie 2013- iunie 2014 ar fi comis șase infracţiuni de furt din locuinţe şi anexe. Cinci fapte ar fi fost comise pe raza localităţii Irina şi una în Portiţa, la patru dintre ele a acţionat singur având moduri de operare diferite, escaladare, efracţie , iar la celelalte două a acţionat împreună cu Mihai B.

Acesta din urmă, Mihai B. ar fi comis în perioada noiembrie 2013- aprilie 2014, patru infracţiuni de furt, două împreună cu Attila B, cum am precizat anterior, una împreună cu Robi B, iar una împreună cu cei doi minori de 17 şi respectiv 15 ani. Toate faptele ar fi fost comise pe raza localităţii Irina , din locuinţe şi anexe utilizând ca moduri de operare  aceleaşi ca şi Attila B. Aceştia au sustras diverse bunuri cauzând un prejudiciu de 5600 lei, o parte din acesta fiind recuperat până în acest moment.

Cei doi minori sunt cercetaţi în stare de libertate , Robi B, este cercetat în stare de reţinere întrucât la începutul acestui an a fost depus în Penitenciarul Satu Mare având de executat o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru furt calificat, pentru alte fapte, iar ceilalţi doi de 21 şi respectiv 26 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei  pentru luarea măsurilor legale.

La Tăşnad poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale  în timpul acţiunii desfăşurate au depistat în flagrant un tăşnădean , în vârstă de 51 de ani, care care transporta două uşi metalice pe care le-ar fi sustras din zona Ştrandului Termal, uşi care ar fi fost dislocate cu un levier găsit asupra bărbatului.

Bărbatul este cercetat în stare de libertate , oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Poliţiştii din Dorolţ au depistat în cadrul acţiunii desfăşurate pe raza localităţii doi tineri care ar fi comis infracţiuni de furt. Bobby B., ar fi sustras din incinta unei societăţi comerciale de pe raza localităţii bunuri în valoare de 800 lei, iar tânărul de 18 ani ar fi sustras în timpul nopţii dintr-o gospodărie din localitate animale de curte. Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate ,

Atât la Tăşnad cât şi la Dorolţ oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Eforturile depuse de către poliţişti pentru a crea un climat de ordine şi siguranţă publică în rândul cetăţenilor nu sunt zadarnice, identificarea şi prinderea celor care se fac responsabili de comiterea unor astfel de infracţiuni cât şi prevenirea unor astfel de fapte sunt elemente care primează în munca poliţiştilor.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.