Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Au început lucrările de modernizare a DN 19 Livada – Negreşti Oaş – Sighet (FOTO)

modernizare-dn-19-Livada-Sighet-(7)Şefii judeţului au anunţat astăzi în mod oficial demararea lucrărilor de modernizare a DN 19 Livada – Negreşti Oaş- Sighetu Marmaţiei, fiind turnat deja primul km de asfalt.

Prefectul Eugeniu Avram, preşedintele CJ Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor au afirmat că promisiunile premierului Victor Ponta şi ale vicepremierului Liviu Dragnea de la finalul săptămânii trecute se transformă în realitate.

Lucrările au început de la intrarea în comuna Vama, urmând să continue asfaltarea până la limita judeţului cu Maramureş. Paralel, de luni va începe frezarea drumului dinspre Livada către Vama, urmând să fie turnat şi aici asfalt.  

“Mă bucur că sunt fapte nu numai vorbe. CNADNR a stabilit că se porneşte de la Vama spre Negreşti Oaş. Sper ca acum să fie rezolvate problemele locuitorilor din zonă”, a spus prefectul Eugeniu Avram.

“Eu vreau să mulţumesc guvernului Ponta, premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea. Aşa cum au promis la ultima vizită acest lucru se întâmplă. Mulţi au zis că e o promisiune că urmează campania electorală. Acest lucru trebuia făcut de mult dacă tot reuşim pe PNDL să promovăm infrastructura locală, eu cred că un pas important este şi infrastructura naţională. Ţara Oaşului este importantă nu numai pentru judeţul Satu Mare cât şi pentru România, pentru Guvern”, a declarat Adrian Ştef.

Vicepreşedintele Mircea Govor s-a declarat mulţumit de lucrări, afirmând că în trei săptămâni asfaltarea DN 19 se va finaliza pe raza judeţului Satu Mare.

“DN 19 a fost un of al tuturor celor care locuiesc în această zonă, de la Livada şi până la Sighet. Au început spre Sighet, urmând ca de luni să înceapă şi porţiunea dinspre Livada spre Negreşti. Sunt foarte mulţumit, nu am crezut eu personal că lucrurile se vor mişca atât de repede, asta înseamnă că domnul prim ministru şi domnul viceprimministru exact cum au ajuns la Bucureşti au şi dispus să se înceapă lucrările. Acum se fac 42 de km la grosimea de şase cm. Până în 20 septembrie va fi terminată această porţiune, urmând ca pe parcursul judeţului Maramureş să se facă ceilalţi 22 de km care au rămas până la Sighet. În decurs de trei săptămâni cei 42 de km vor fi realizaţi”, a spus Mircea Govor.

Vicepreședintele CJ a mai adăugat că fața județului se va schimba în următorii doi ani, cu sprijinul Guvernului.

Lucrările care se vor efectua sunt următoarele:
– pe tronsonul de la Livada până la ieşirea din Oraşu Nou în lungime de 17,4 km deoarece îmbrăcămintea rutieră este din beton de ciment (dale) se vor efectua lucrări pregătitoare constând din colmatarea fisurilor, repararea degradărilor, după care se vor aşterne 2 straturi de şlam bituminos în grosime maximă de 2 cm;  
– pe tronsonul de la Oraşu Nou – Vama – Negreşti Oaş – Certeze – Limită de judeţ cu Maramureşul în lungime de 24,1 km, deoarece îmbrăcămintea rutieră este din mixtură asfaltică, se vor realiza lucrări pregătitoare constând în repararea degradărilor – plombări, după care se va aşterne un strat de beton asfaltic în grosime medie de 6cm.

 

7 comentarii

  1. cetatean din zona Răspunde

    Vin alegerile!!! Este o camapanie totala, pana acuma de ce nu sa facut?
    A, sa mai facut aceste drumuri si inainte de sarbatoare “Sambrei” sa turnat asfalt in ploae in gropi, si chiar astazi se vad urmele vechilor gropi, ca asfaltul de deasupra gropii este carapt.
    Deci atat de calitate, acesta este doar o campanie de aduce oamenii in eroare. :(. Mafiotii de Govor, Stef , Ponta, Dragnea etc.

    • Tamango Răspunde

      ca nu se face nu e bine , ca se face iarasi nu e bine tu pana la urma ce vrei?

      • cetatean din zona Răspunde

        Nu atunci sa faca lucururi cand vin alegerile!
        Si sa faca macar calitate, nu ca peste o luna airasi apar gropile.
        Du-te Tamago si pupale pe frunte ca ei fac!!!

  2. Un vot Răspunde

    Praf in ochii prostimii care va vota! O sa fie ingust, nemarcat si de nimeni stiut ca si varianta Odoreu-Apa-Satu Mare???
    Cararile asfaltate in locul fostelor sosele sunt performantele cu care se lauda actualii dar si fostii conducatori ai municipiului, judetului si a tarii???
    Puneti cat mai repede barierele pe bucatelele de autostrada din Romania ca nu sunteti in stare in 100 de ani sa le terminati iar din acciza mincinoasa a lui Ponta s-a ales praful asa cum se va alege si de ciuma rosie!

  3. Danut Răspunde

    Felicitari Domnilor de cand e Conducerea PSD multe s-au facut in judetu nostru 😉 tineti-o tot asa.Toata Stima Domnu Govor

  4. eu Răspunde

    eu il iubesc pe MIRCEA….. GOVOR MIRCEA….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.