Ultima actualizare: azi, 22:30
Sport

FC Bihor – Olimpia 0-1. Victorie din penalty!

olimpia-arad-(1)            Olimpia  a disputat sâmbătă, la Stadionul “Iuliu Bodola” din Oradea, cel de-al patrulea joc amical din această vară, adeversară fiindu-I FC Bihor colega de serie din Liga a 2-a.

            Trupa orădeanului Cosmin Bodea s-a impus la limită, 1-0 prin reușita din minutul 43 a lui Vlad Bujor din penalty.

Deşi jocul s-a disputat pe o căldură insuportabilă, a reieşit un meci bun, cu o primă repriză echilibrată şi cu o parte secundă în care gazdele au căutat egalarea și  au avut posesia dar în care Olimpia a apărut ca o formație bine organizată .

Prima ocazie mai periculoasă de poartă s-a petrecut în minutul 20, când Boştină, de la oaspeţi, scăpat singur la 16 metri, a şutat la colţul lung, dar Fildan s-a întins şi a respins în corner. În replică, în minutul 28, FC Bihor şi-a trecut în cont o ocazie mare, după o lovitură liberă de la 25 de metri, executată de Speroni, R. Lukacs a reluat din 6 metri, dar portarul Anca a scos de pe linia porţii.

În minutul 42, după o pasă printre apărătorii echipei orădene, Gavrilescu a scăpat singur în careu, a intervenit însă portarul Fildan la 12 metri, arbitrul a dictat penalty, iar în minutul 43, Bujor a executat, a trimis sub transversală şi a deschis scorul.

Prima repriză s-a încheiat cu un şut pe jos a lui R. Lukacs, de la 22 de metri, puţin pe lângă stâlpul din stânga porţi lui Anca.

În partea a doua, FC Bihor a fost echipa care a dominat jocul, şi-a creat o serie de ocazii, dar nu a reuşit să înscrie. Astfel, în minutul 54, Străuţ a şutat de la distanţă, pe lângă bară, în replică, în minutul 56, după o centrare de pe dreapta, Apostu, intrat la pauză în angrenajul Olimpiei, a reluat cu capul din 8 metri, fără probleme însă pentru portarul Sălăjan.

Apoi, în minutul 57, M. Stancu a trimis un şut bun, pe jos, de la 24 de metri, din poziţie perpendiculară, dar pe lângă stâlpul din dreapta porţii, iar în minutul 65, Sorian a şutat şi el de la 25 de metri, tot pe lângă poartă.

Trei minute mai târziu în minutul 68, fundaşul central al Olimpiei, Bălău a primit direct cartonaşul roşu, pentru o intervenţie neregulamentară, ca ultim apărător la 16 metri.    

          Lovitura liberă care a urmat şi s-a anunţat foarte periculoasă, a fost executată de Sorian, printre zid, dar portarul Anca a reuşit să reţină în doi timpi.

În minutul 71, Străuţ a ieşit din nou la rampă, cu un şut de la 23 de metri, puţin pe lângă bară, iar în minutul 76, Haş a prins un şut foarte bun de la distanţă, la semiînălţime, dar a scos portarul spectaculos, de lângă bară.

 

Pe fondul schimbărilor efectuate în formula Olimpiei, acţiunile orădenilor au crescut în intensitate pe final, dar nici în minutul 79, când, în urma unei centrări de pe dreapta, Cr. Cigan a şutat de la 14 şi a respins portarul de sub transversală, n-a putut înscrie, şi nici în minutul 80, când a şutat pe jos de la marginea careului tânărul Lorincz, puţin pe lângă bara din dreapta.

Olimpia se impune la Oradea cu 1-0 și așteaptă acum ”returul” de miercuri de la ora 17 de la Satu Mare.

            Din păcate la Olimpia nu a putut evolua Ciprian Brata, acesta nu a reușit , se pare să-și rezolve problemele contractuale cu Pandurii. În schimb Heil a fost folosit din primul minut în centrul apărării.

“Am întâlnit o echipă care se va bate pentru primele locuri, care a adus jucători buni şi foarte buni în această pauză competiţională. A fost un joc foarte bun, foarte util. Ne-am putut da seama unde ne găsim în acest moment. Am avut situaţiile noastre de a înscrie, la capătul unui joc bun. Sper să îmbunătăţim de la joc la joc ceea ce mai trebuie îmbunătăţit. Mă bucură faptul că ne-am creat destule ocazii. Dacă vom reuşi să îmbunătăţim capitolul finalizare, atunci vom putea şi câştiga”, a declarat după meci, antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.

”Un meci bun . Ne bucurăm că am câștigat iar jocul echipei ne-a mulțumit în mare măsură. Partida a avut ritm și ne-a arătat cum stăm la acest moment și mai ales ce mai avem de pus la punct.Mai jucăm două –trei amicale și apoi tragem linie și vedem cu ce formulă vom ataca startul campionatului” spune secundul Olimpiei , Lulu Dragomir.

 

FC Bihor – Olimpia Satu Mare 0-1(0-1)

A marcat: Bujor (min. 43 din penalty)

FC Bihor: Fildan (min. 31 Sălăjan, min. 62 Smaranda) – Letan (min. 46 Mihuţ), Pascariu (min. 62 Ţoca), Fl. Lazăr (min. 46 Bactăr), A. Achim (min. 79 Lorincz) – Străuţ, Haş (min. 46 M. Stancu, min. 60 Haş) – M. Vlad (min. 34 Zs. Lukacs, min. 74 Nichita), Speroni (min. 46 Sorian), Cr. Cigan (min. 83 Negrea) – R. Lukacs (min. 46 V. Dobrescu). Antrenor: Alexandru Pelici.

Olimpia Satu Mare: Anca – Muntean, Bălău, Heil, Iuhas – Gavrilescu, Bic, Scvarkopf, Bujor – Laso – Boştină. Au mai jucat: Marinaş, Feier, Mureşan, Neagu, Micaş, Faur şi Apostu. Antrenor: Cosmin Bodea. Director tehnic: Tiberiu Csik

Au arbitrat: Florin Marcu – Cristian Bologan şi Ciprian Danşa (toţi din Oradea).

Sursa: Florin Mureșan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.