În cadrul întâlnirii s-au discutat următorii pași și strategia de campania electorală prezidențială, dusă în comun cu partenerii din ACL și s-a analizat modul de implicare al aleșilor locali în alegerile prezidențiale din toamnă pentru a maximiza șansele candidatului Klaus Iohannis de a fi ales președintele României.
Marea majoritate a aleșilor locali și-au spus punctul de vedere și s-au adresat celor doi deputați ai PNL, Ludovic Orban și Lucia Varga. Oamenii au început strângerea de semnături pentru susținerea candidatului PNL în tot județul și vor munci pentru ca dreapta în anul acesta să dea un președinte al țării.
”Klaus Iohannis va face cel mai probabil două vizite în Satu Mare, una în precampanie când se va întâlni cu activul de partid, birourile de conducere, membri de partid și aleși locali și o a doua vizită în perioada de campanie electorală când va avea întâlniri publice cu sătmărenii”, a menționat președintele PNL Satu Mare, deputatul Romeo Nicoară.
Deputatul Lucia Varga, vicepreședinte PNL, va face mai multe vizite în Satu Mare, aceasta supervizând activitatea filialei județene a PNL pentru buna desfășurare a campaniei electorale care urmează.
Tot la Medieșu Aurit a avut loc și ședința Biroului Permanent Teritorial al PNL la care au participat cei doi vicepreședinți ai PNL, Ludovic Orban și Lucia Varga, dar și președintele PDL Satu Mare, Petre Mureșan.