Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Klaus Iohannis vine joi la Satu Mare

klaus iohannisLiderul PNL Klaus Iohannis, candidatul Alianței Creștin Liberale la alegerile prezidențiale, va sosi la Satu Mare, joi, 2 octombrie, la câteva zile după lansarea programului electoral “România lucrului bine făcut”.

Klaus Iohannis, candidatul Alianței Creștin Liberale la alegerile prezidențiale, şi-a lansat oficial, luni, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Palatul Parlamentului programul electoral cu care se prezintă în cursa pentru Cotroceni, intitulat “România lucrului bine făcut” . Moderatorul evenimentului a fost analistul politic Emil Hurezeanu.

Klaus Iohannis a evidenţiat că următorul mandat prezidenţial va fi marcat de două evenimente majore: împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire, în 2018, şi preluarea președinției  rotative a Uniunii Europene, în 2019.

Nu ne mai permitem să pierdem timpul. Nu vreau să ajungem în 2018 sau în 2019 şi românii să întrebe: ce aţi făcut până acum, timp de 30 de ani, cu această ţară. Iar răspunsul să fie: mai nimic sau prea puţin. Pentru că am fost prea ocupaţi cu scandalul zilnic, cu căutatul agenţilor acoperiţi, cu speculaţiile şi scenariile, cu mizele mici şi orgoliile mărunte“, a spus Klaus Iohannis.
Vreau ca în 2018 şi 2019 românii să simtă deja că trăiesc într-o ţară a lucrurilor bine făcute, o ţară occidentală, în care se simt respectaţi şi demni, că România merge pe un drum, cu obiective precise şi că generaţiile următoare au un viitor“, a mai afirmat candidatul ACL, Klaus Iohannis.

În următoarea perioada Klaus Iohannis va întreprinde un turneu în ţară iar printre primele judeţe vizitate va fi şi Satu Mare, unde candidatul ACL va poposi joi, 2 octombrie, iar în cadrul unei întâlniri cu membrii şi simpatizanţii ACL la Casa de Cultură a Sindicatelor îşi va prezenta principalele puncte ale acestui program.

15 comentarii

  1. LIBERal Răspunde

    România se află la răscruce.
    Alegerile prezidențiale din 2014 au loc la un sfert de secol după căderea comunismului în România. Acest lucru ne obligă nu doar la o analiză asupra celor 25 de ani scurși de la Revoluție, ci și la un demers care înseamnă desprinderea de trecut și reacțiile la el.

    Tot ceea ce s-a petrecut în această perioadă este deja istorie, o istorie din care avem datoria de a învăța, de a extrage concluziile necesare, dar care nu trebuie să ne restricționeze viitorul. În 2014, avem oportunitatea de a privi înainte și, îmbogățiți de experiența trecutului, de a răspunde la întrebările: “Ce vrem să construim pentru viitor?”, „Cum vrem să arate România următorilor 10 ani?”, „Cum vrem să funcționeze instituția prezidențială?” și, mai ales, „Cum putem răspunde mai bine nevoilor cetățeanului?”

    Iohannis-Presedinte!

  2. Liberal Răspunde

    Victor Ponta a spus că vrea să fie un președinte util. Util cui? Util baronilor, util pușcăriabililor? Românii pot deja alege între două modele propuse: președintele util, Victor Viorel Ponta, și președintele serios, care se bazează pe faptele concrete, Klaus Iohannis.

    • Macro 17 Răspunde

      Mai exact, aceasta e “realizarea” guvernului condus de Ponta. Si, cred ca nimeni nu-l poate suspecta pe Moise Guran de partizanat politic, ca sa caracterizeze acest articol al lui ca atac politic.
      Poate reusesc (macar) sa il citeasca si postacii rosii, poate, poate inteleg si ei ce se intampla de fapt cand politicul isi baga picioarele in economie.

  3. Relu Răspunde

    Iohannis este victima complotului Ponta- ANI. Ce este mai perfid decit jocul dublu practicat de Putere: presiune politica asupra justitiei in cazul Iohannis si protejarea penalilor sau potentialilor penali de catre Ponta si compania.

    • figaro Răspunde

      Iohanis e victima complotului Basescu ANI. Basescu are nevoie ca Iohanis sa iasa din joc, nu Ponta. Doar asa ii face loc madmoazelei blonde care se viseaza presedinte.

  4. Reformatorul Răspunde

    Numele premierului Victor Ponta este menţionat în megadosarul fraudelor din IT. În referatul prin care DNA cere urmărirea penală a nouă miniştri, DNA a inserat o declaraţie a unui martor care face referire la premierul Victor Ponta. Din acestă declaraţie reiese că reprezentantul Fujitsu în România, Florică Claudiu, unul dintre personajele cheie ale afacerii cu licenţe Microsoft, ar fi intervenit pe lângă Victor Ponta, şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase. Martorul citat de DNA spune următoarele: „Persoanele implicate în trafic de influenţă şi luare de mită în acest contract sunt Adrian Năstase, Alexandru Bittner, Remus Truică, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu (…) În schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată”.

    http://www.gandul.info/stiri/un-martor-citat-de-procurorul-dna-in-dosarul-megafraudelor-din-it-ii-include-pe-victor-ponta-si-adrian-nastase-pe-lista-persoanelor-implicate-in-trafic-de-influenta-si-luare-de-mita-13357630

  5. Fuctionar public Răspunde

    PDL+PNL-ACL care au taiat salariile si pensiile vin acum sa ne cerseasca voturile cred ca e momentul sa le dam o lectie (baietilor destepti,………… ).

  6. Romanul Răspunde

    Pe functionar public, revino-ti. Nu-ti convine? schimba-ti jobu. Nu te crede arian ca esti decat un roman amarat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.