PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ACL Satu Mare: PSD nu respectă Legea și Hotărârile Consiliului Local Satu Mare

sigla-acl-pngÎn timpul campaniei electorale din luna mai pentru europarlamentare și alegerile parțiale pentru colegiul 2 deputați, municipiul Satu Mare a căpătat un aspect de carnaval prin sutele de bannere montate de competitorii electorali. Un rol important la acea vreme a avut atunci un candidat exotic care a încărcat cu bannere mov pasarelele de cale ferată și bulevarde întregi. Încă de atunci a pornit o dezbatere în Consiliul Local pe tema reglementării utilizării unor astfel de materiale care agresează vizual și constituie un pericol prin faptul ca pot fi agățate de autovehiculele de gabarit mare. Unele incidente semnalate: bannere spintecate, capete metalice căzute peste autovehicule, stâlpi de iluminat public doborați.

Inițiativa consilierilor locali s-a materializat printr-un Proiect de Hotărâre care a fost adoptat in 25 septembrie prin votul majoritatii. S-a hotărât astfel de către reprezentanții cetățenilor interzicerea amplasării de bannere electorale, indicatoare publicitare direcţionale, steaguri  sau orice alte materiale de propagandă electorală,  în locaţii cum ar fi:  pe stâlpii de beton sau metalici, lampadare, aparținând sistemului de iluminat public al Municipiului Satu Mare, aflaţi  în administrarea  sau proprietatea Municipiului Satu Mare, precum  şi a  S.C. ELECTRICA S.A. sau care susţin indicatoare sau semnalizări rutiere; pe cutiile pentru distribuirea de energie electrică, gaz metan sau alte utilităţi, pe cabinele telefonice,copaci, stâlpi de susţinere a podurilor şi a pasajelor rutiere, feroviare, containere şi coşuri pentru deşeuri.

Totodată prin legea 185 din 2013, privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate prevede la art. 36  al. 1 lit. A, că este interzisă amplasarea de bannere în intersecții.

După cum constatăm însă cu toții, intersecțiile și principalele căi de acces din municipiu sunt “ocupate strategic” de candidatul socialist Victor Ponta. Partidul guvernamental se manifestă după cum guvernează, politicianist. Grija principală a partidului roșu și a lui Victor Ponta,  în detrimentul bunei administrări a treburilor țării, este doar să  zâmbească la televizor, să se facă simpatici electoral.

Noi, reprezentanții ACL protestăm public pentru nerespectarea regulilor de către competitorii politici în cauză. Totodată am depus la BEJ contestație privind cele semnalate.

Alianța Creștin Liberală va urmări în continuare cu atenție toate încercările puterii de a ocoli sau slăbi legea. Rămânem apărători ai regulilor și a statului de drept.

Petre Mureșan                                                         Romeo Nicoară

Președinte PDL                                                                                Președinte PNL
Copreședinte ACL                                                                          Copreședinte ACL

Exit mobile version