PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Finanţele au încasat cu 14 milioane mai mult decât și-au propus

Mircea Ardelean, Dana Godja (1)Încasările merg bine la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, şeful instituţiei, Ioan Mircea Ardelean, anunţând astăzi într-o conferinţă de presă că în primele nouă luni s-a reuşit atragerea unei sume de 14 milioane lei în plus faţă de program.

Gradul de încasare pe primele nouă luni a fost de 101,93%, încasându-se 744 milioane lei față de 730 cât era prognozat.  Pe luna septembrie gradul a fost de 102,09%, însemnând 1,6 milioane în plus.

În perioada ianuarie-septembrie 2014 au avut loc 1251 inspecţii fiscale  – din care 858 inspecţii fiscale parţiale şi generale  (458 inspecţii fiscale parţiale – rambursări TVA). Au fost stabilite obligaţii suplimentare în suma de 62, milioane lei şi au fost transmise 67 sesizări penale.

Referitor la taxa poluare, Ardelean a spus că s-a încasat în acest an suma de 6.710.596 lei, şi s-a restituit 2.154.877. Diferenţa a fost transferată către Fondul de Mediu, de unde va fi restituit celor care au plătit taxa, în următorii cinci ani.

Exit mobile version