Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

GAL Sud-Vest Satu Mare a absorbit 89% din fondurile alocate. Ziua LEADER 2014 s-a desfăşurat la Tăşnad (FOTO)

Ziua Leader GAL Sud-Vest Satu Mare (83)Gal Sud-Vest Satu Mare a organizat sâmbătă, 18 octombrie, în oraşul Tăşnad, Ziua LEADER, eveniment aflat la a doua ediţie, şi menit să promoveze acțiunile desfășurate în cadrul Programului LEADER,  parte integrantă a Politicii de Dezvoltare Rurală a Uniunii Europene.

Ziua Leader a fost onorată de prezența a numeroase oficialități locale, la acţiune, alături de managerul GAL, Toga Stefan, au fost prezenți: preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, vicepreşedinţii CJ, Riedl Rudolf şi Mircea Govor, subprefectul Altfatter Tamas, directorul OJFIR Satu Mare Gabriel Mihali, şef serviciu OJFIR, Magyar Lorand, senatorul Pataki Csaba, deputaţii Erdei D. Istvan, Kereskenyi Gabor, Romeo Nicoară, Octavian Petric, reprezentanții CDRJ Satu Mare, Adina Ghiriti, Nilda Ateşan, Kallay Szabolcs și Viorica Cioltea, Nicoleta Clapa, manager regional RNDR, reprezentanţii GAL-urilor din Satu Mare, precum și colaboratorii, primarii și beneficiarii din cele 19 comune partenere în GAL.

Primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitraşca, a urat un bun venit în oraş tuturor invitaţilor. „Paleta de finanţare pentru mediul rural este mult mai largă şi sperăm ca şi noi, administraţiile locale, să putem beneficia de oportunităţi de finanţare pentru că avem foarte multe lucruri pe care credem că putem să le punem în valoare”, a declarat Mitraşca.

Toga Stefan a spus că în cei trei ani de activitate, pe lângă faptul că s-a implementat strategia LEADER, s-a pus un accent deosebit şi pe instruirea angajaţilor, pe activităţi de informare. Managerul GAL a ţinut să sublinieze că un merit deosebit îl are conducerea Consiliului Judeţean, care a asigurat fondurile necesare începerii implementării strategiei.

Statisticile ne clasează printre GAL-urile fruntaşe din România. Cheia succesului, pot să afirm, este stabilirea de parteneriate de colaborare către toate entităţile locale, judeţene şi naţionale care au interes în dezvoltarea comunităţii teritoriale”, a spus Toga Ştefan.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a dat asigurări că va susţine pe mai departe GAL-urile, la nivel de judeţ cele patru Grupuri de Acţiune Locală având în total 10 milioane de euro pentru sprijinul agriculturii.

Eu chiar cred în această formă de organizare, cred că putem să venim mai aproape de nevoile agricultorilor din judeţul Satu Mare. Punctual, GAL-urile pot să identifice problemele. Cred că trebuie  să continue această formă de organizare şi în următoarea perioadă, Consiliul Judeţean a înţeles importanţa GAL-urilor şi tocmai de aceea am considerat că este important să sprijinim acest start, pornirea de fapt a fiecărui grup în a atrage fonduri europene. Vreau să vă urez succes în continuare, aveți tot sprijinul Consiliului Județean pentru a continua în a atrage fonduri europene, chiar cred că înseamnă mult pentru județul Satu Mare să dezvoltăm agricultura”, a spus Ştef.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor, a subliniat că instituţia pe care o reprezintă este de fapt motorul judeţului Satu Mare, şi că va susţine mai departe GAL-urile. „GAL-urile la nivel de județ sunt foarte importante pentru primării. Orice ban câștigat în plus este binevenit, aceste grupuri aduc bani în județ, în special pentru fermieri şi împreună contribuim la dezvoltare comunităţilor”, a afirmat Govor.

Directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Gabriel Mihali, a afirmat că pentru GAL-uri tradiţiile trebuie puse pe primul lor, dar pe lângă aceasta, cu aducerea modernului lângă tradiţie se poate evolua ca şi comunitate.

Putem spune că GAL-ul pe care d-l Toga îl gestionează cuprinde 50.000 de locuitori, cred că îl situează printre primele GAL-uri ca mărime la nivel național. Știm că în scurta istorie a acestui GAL au fost alocate circa 2,3 milioane euro pentru proiectele desfășurate, ceea ce înseamnă foarte mult pentru început. Prin politica Ministerului Agriculturii, a Guvernului Ponta, prin negocierile care s-au purtat la nivelul Uniunii Europene, pe programarea 2014-2020 această sumă s-a dublat, deci aşteptăm cât mai multă lume să beneficieze de aceste sume”, a afirmat Gabriel Mihali.

Directorul OJFIR a precizat că în ultimul an concepţia sătmărenilor despre fondurile europene s-a schimbat, sunt din ce în ce mai mulţi cei care vor să deruleze proiecte, iar pe regiune, atât instituţia pe care o reprezintă cât şi GAL-urile, sunt pe locuri fruntaşe.

Senatorul Pataki Csaba a spus că vor fi luate toate măsurile necesare pentru ca aceste GAL-uri să trăiască, să absoarbă cât mai multe resurse, amintind cât de importantă este sprijinirea mediului privat în regiunea Tăşnad.

GAL Sud-Vest Satu Mare a semnat contractul de finanţare în 24 ianuarie 2012,  suma totală fiind de 2.856.269 euro şi împărţită astfel: 2.285.269 euro pentru proiecte şi 571.000 euro pentru funcţionarea GAL-ului. Până în prezent s-au contractat 50 de proiecte, în valoare totală de 2.050.271 euro, reprezentând 89,71% absorţie.

Distribuţia pe localităţi a celor 50 de proiecte depuse de beneficiari la GAL Zona Sătmarului până în prezent, se prezintă astfel: Andrid – 2 proiecte (valoare totală 60.500 euro), Berveni – 3 proiecte (valoare totală 85.805 euro), Cehal – 1 proiect (valoare totală 25.955 euro), Ciumeşti – 2 proiecte (valoare totală 35.147 euro), Cămin – 1 proiecte (valoare totală 25.998 euro), Căpleni – 5 proiecte (valoare totală 103.561 euro), Căuaş – 2 proiecte (valoare totală 42.000 euro), Foieni – 3 proiecte (valoare totală 376.927 euro), Petreşti – 2 proiecte (valoare totală 96.018 euro), Pir – 3 proiecte (valoare totală 65.430 euro), Pişcolt – 2 proiecte (valoare totală 89.251 euro), Sanislău – 2 proiecte (valoare totală 55.152 euro), Santău – 3 proiecte (valoare totală 40.130 euro), Săcăşeni – 3 proiecte (valoare totală 174.212 euro), Sălacea (BH) – 3 proiecte (valoare totală 145.256 euro), Săuca – 4 proiecte (valoare totală 144.099 euro), Tiream – 6 proiecte (valoare totală 405.664 euro), Tăşnad – 2 proiecte (valoare totală 53.199 euro), Urziceni – 1 proiect (valoare totală 26.000 euro).

În cadrul manifestării Ziua Leader, cele 19 primării partenere în GAL, precum şi GAL Nyirseg din Ungaria, partener înfrăţit cu GAL Zona Sătmarului, au amenajat standuri de prezentare a propriilor localităţi, oferind vizitatorilor produse culinare tradiționale reprezentative zonei. La standuri s-au putut degusta preparate gen babgulyas, bogracs, gulas, pâine de casă, tocănițe, strudli, prăjituri de casă, sarmale, brânză, slănină, cârnați, fructe, palincă și vin. Standurile primăriilor au intrat în competiţia de „Cel mai frumos stand”. Totodată, localităţile prezente la manifestare au intrat şi într-un concurs culinar, juriul fiind format din chef Kinga Bertici, Kisskassza Laszlo şi Balazsi Istvan Ivan.

Manifestarea a continuat cu o Olimpiada Țăranului. Câte doi reprezentanți ai fiecărei comune s-au întrecut în diverse probe la această olimpiada. Echipele au avut de trecut probe gen: slalom ștafetă în sac, aruncarea cizmei de cauciuc, slalom cu roţi de cauciuc şi roaba printre baloţi de fân, aruncatul la țintă a cartofului sau găsirea ouălor în căpița de fân. Toţi concurenţii înscrişi în concurs au avut parte de galerie, dar şi de arbitri exigenţi şi atenţi la fiecare probă în parte. Finalul Zilei LEADER a fost marcat de premierea tuturor concursurilor: stand, culinar şi olimpiada ţăranului. Managerul GAL Sud-Vest Satu Mare, Toga Stefan, a înmânat premiile astfel:

Titlu de „Cel mai frumos stand” a fost împărţit între două localităţi, cu egalitate de puncte şi a fost acordat comunelor Ciumeşti şi Tiream, locul II a fost câştigat de comuna Petreşti, iar locul III, la egalitate de puncte s-au clasat comunele Foieni şi Pişcolt.

Juriul culinar a acordat în total şase premii, împărţite pe două categorii. La categoria „Supe”, câştigătorii au fost: locul I – Comuna Foieni care a pregătit gulaş de fasole, locul II – comuna Căpleni cu gulaş, iar locul III – comuna Ciumeşti cu bogracs. La categoria „Fel principal”, câştigătorii au fost: locul I – comuna Sălacea care a adus juriului un platou rece şi sarmale, locul II – comuna Pişcolt care s-a prezentat cu două preparate: miel la proţap şi papricaş, iar locul III – oraşul Tăşnad care a servit tocăniţă la ceaun.

Rezultatele Olimpiadei Ţăranului, manifestare cu cea mai mare priză la public, au fost: Locul III – echipa din Urziceni, locul II – echipa din Căuaş, iar pe locul I s-a clasat echipa din comuna Petreşti.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.