Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Judecătorii și avocații vor colabora pentru eliminarea celor care profesează ilegal

sala judecataÎn urma întâlnirii de lucru de azi 02.10.2014 care a avut loc între conducerea Judecătoriei Satu Mare şi conducerea Baroului Satu Mare pe seama adoptării Hotărârii nr. l/A/2014 a Adunării Generale Extraordinare a Baroului Satu Mare, prin care s-a decis suspendarea activităţii de asistenţă judiciară din oficiu a avocaţilor din cadrul acestui barou, începând cu data de 01.10.2014 şi având în vedere ecourile protestului în presa sătmăreană, Biroul de Informare şi Relaţii Publice a Judecătoriei Satu Mare este abilitat să informeze publicul faptul că Judecătoria Satu Mare a luat cunoştinţă de actul adoptat de corpul profesional al avocaţilor din judeţul Satu Mare şi respectă dreptul la protest al acestuia.

Astfel s-a decis de comun acord instituirea unei colaborări în ce priveşte eradicarea oricăror activităţi desfăşurate de persoane care nu îndeplinesc condiţiile legale de a profesa activitatea de avocat în conformitate cu prevederile Legii nr.51/1995, urmând a fi sesizate organele competente a lua măsurile ce se impun în acest sens.

Judecătoria Satu Mare informează cetăţenii că desfăşurarea procedurilor judiciare se va face cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, urmând să intervină ori de câte ori va fi necesar în eliminarea cazurilor de încălcare a legii.

Sursa: Judecătoria Satu Mare 

Un comentariu

  1. Cetatean Răspunde

    JUSTITIA SE VA INFAPTUII PE BAZA COLABORARII!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.