Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Avortul

NOTĂ IMPORTANTĂ: Acest capitol nu este nici în favoarea avortului, nici împotriva avortului. Este pur şi simplu o explicaţie medicală şi ştiinţifică a 

avort

avortului – cum se face şi în ce împrejurări.

Ce este avortul?

            Avortul este intrerperea unei sarcini în orice moment înainte de naştere. Nu încape îndoială că “avort” este un cuvânt cu încărcătură em

oţională, mai ales când realizezi că provine din cuvântul latin aboriri, care înseamna ”a dispărea”. Adevărul – adevărat este că la avort embrionul, fetusul, produsul concepţiei sau oricum altfel l-am numi, dispare. (Că veni vorba, embrionul este ceea ce numim  un copil în dezvoltare de la două săptămâni până la două luni de la fertilizare. Se numeşte fetus din a treia lună şi până la naştere.)

            Există două feluri de avorturi – accidentale si deliberate. Cele accidentale au loc atunci când sarcina ia sfârşit singură. Dintr-un motiv sau altul, mama nu poate ţine copilul şi corpul ei îl expulzează. În  termeni medicali, este un “avort spontan”, numit uneori cu delicateţe “pierderea sarcinii”. Un mare număr de avorturi sunt accidentale sau spontane. Cam una din patru sarcini se sfârşeşte prin avort spontan.

 Ce provoacă avortul spontan?

              Acest tip de avort este probabil felul naturii de a spune “nu”. Cam jumătate din ele sunt provocate de deficienţe ale produsului. Spermatozoidul sau ovulul sunt imperfecte şi produc un embrion imperfect. Asemenea avorturi, oricât de regretate ar fi de către viitorii părinţi, pot fi o binecuvântare mascată. Copilul pe care l-au pierdut este de fapt expulzat de către un mecanism vigilent de apărare a reproducerii. Toţi aceşti embrioni sunt virual nişte monstruozităţi. O întorsătură a destinului biologic i-a făcut să fie nepregătiţi pentru viaţa pământeană. Examinarea atentă a produselor avortului spontan dezvăluie o cameră liliputană a ororilor. Sunt copii fără cap sau cu două capete. Unii au cap, dar nu au creier, altora le iese din craniu un creier imens. Nu sunt motive pentru a regreta pierderea acestor greşeli genetice.

 
Ce provoacă cealaltă jumătate din avorturile spontane?

             Acestea sunt determinate în scurtele momente ale implantării, când ovulul fertilizat se ataşeaza mucoasei uterine. Uneori există o disfuncţie în momentul critic, când sistemul circulator al mamei este conectat la cel al copilului. Dacă acesta merge prost , mai devreme sau mai târziu  şi sarcina va merge prost.

            Când majoritatea avorturilor erau ilegale în Statele Unite, orice avort deliberat era numit, “avort criminal”. Acum că avorturile sunt legale în atâtea locuri, este mai corect să numim aceste avorturi “deliberate”.

Vă urăm o săptămână fără crize. Orice asemănare cu realitatea poate fi adevărată!

Reclamaţii ulterioare nu se primesc!
Dr. Sorin Nichita
[email protected]

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.