Potrivit Poliției Mureș, pe raza oraşului Luduş, a fost găsită la data de 13 noiembrie a.c., la trei zile de la descoperirea cadavrului actriței, o persoană cu identitate necunoscută. Bărbatul a fost internat la Spitalul Luduş – Secţia Psihiatrie.
Persoana cu identitate necunoscută are următoarele semnalmente: aproximativ 35-40 ani, înălţime 1.80-1.90 m, greutate 70-80 kg,constituţie astenică, păr brunet, faţa ovală, frunte lată, ochi căprui. Nu are semne particulare sau tatuaje.
Cine poate da relaţii în vederea identificării persoanei cu identitate necunoscută să anunţe la tel: 0265-202467 – Compartimentul Urmăriri sau cea mai apropiată unitate de poliţie.
Semnalmentele acestuia corespund cu cele ştiute despre criminal, adică are în jur de 35 de ani, înălţime 1,80 – 1,90 m. Bărbatul care a fost văzut de mai multe ori pe dig înaintea crimei era îmbrăcat într-o geacă, purta glugă şi avea un rucsac.
Fără îndoială şi persoana care a ucis-o şi violat-o pe actriţă are grave probleme psihice. Să fie această persoană criminalul actriţei? Doar anchetatorii pot da un răspuns cert, probabil pe baza testelor ADN. Una dintre variante este ca ucigaşul actriţei să fie o persoană cu grave afecţiuni psihice care ar fi ales-o la întâmplare.
Poliţiştii sătmăreni au efectuat un portret robot al criminalului, dar încă nu l-au făcut public, aşteptând confirmarea unor probe ADN ridicate de la doi suspecţi.