Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Iohannis schimbă trendul!

klaus iohannisAm trecut cu bine de primul tur al alegerilor, reușind să ajungem în finală. Am obținut acest rezultat datorită nouă, celor care am fost în permanență pe teren ducând mai departe mesajul candidatului nostru și datorită vouă, celor care nu ați stat pasivi, ați ieșit la vot și ați ales singura cale spre o Românie normală.

Trendul este pozitiv! În Satu Mare am obținut un rezultat bun, un rezultat care ne arată că exista speranța pentru victoria din data de 16 noiembrie, dar totodată ne arată că mai avem mult de muncit până să câștigăm. Este evident că nu obțineam acest scor fără efortul și fără votul tinerilor care au dat dovadă de responsabilitate, preferând să iasă la vot în loc să stea indiferenți față de răul care ne așteapta în cazul în care nu vom reuși să câștigăm bătălia finală.

Dragii mei prieteni și susținători, toți cei care cred în România lucrului bine făcut, în România normală: 

Duceți mesajul mai departe, nu vă opriți aici pentru că greul de-abia acum începe! Avem mai puțin de două săptămâni în care trebuie să ne mobilizăm, trebuie să luptăm împreună pentru viitorul nostru, pentru viitorul țării noastre! 

Felicitări totodată celor din diaspora care au dat dovadă de patriotism, care nu și-au pierdut speranța că și acasă poate să fie bine.

Nu ne oprim aici, aceasta a fost doar încălzirea! 

Avem mai puțin de două săptămâni să demonstrăm că ne-am săturat de incompetență și de vorbe goale, că vrem o Românie normală, o Românie a lucrului bine făcut!

Rămâneți optimiști, viitorul e al nostru!

Mihai Huzău,

Prim-vicepreședinte Biroul Național de Tineret ACL

17 comentarii

  1. gil Răspunde

    Asa, frumos, amabil si lingau cat incape. Daca se uita Govor urat la tine mori de foame !!!

  2. Mirica Răspunde

    Cel mai ridicat procent de persoane supuse riscului de sărăcie și excluziune socială din Uniunea Europeană se înregistra, în 2013, în Bulgaria (48%), România (40,4%), Grecia (35,7%), Letonia (35,1%) și Ungaria (33,5%), relevă datele prezentate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit AGERPRES.

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/saracia-bate-la-u-a-a-peste-40prc-dintre-romani-datele-oc-publicate-de-eurostat_1562462.html#ixzz3I6flYvd7
    Follow us: @realitatea on Twitter

  3. Mirica Răspunde

    Marian Oprișan, vicepreședinte PSD și președinte PSD Vrancea, a declarat pentru realitatea.net că în turul doi al alegerilor, nu se va mai face o distincție între stânga și dreapta, iar PSD se va mobiliza pentru a-i convinge pe cei care au votat candidați de dreapta, că Ponta trebuie votat. Acesta a admis că PSD a avut un scor slab în Transilvania, dar a susținut că dacă cei din Ardeal vor să voteze un candidat susținut de Lazslo Tokes și PDL, nu au decât să îl voteze pe Iohannis. Oprișan a afirmat că argumentul cel mai puternic pe care îl are pentru ca Iohannis să nu fie votat este că acesta este candidatul PDL.

  4. Mirica Răspunde

    Un arheolog susţine că munţii Carpaţi au fost ridicaţi de daci acum 3000 de ani ca să-i apere de PSD

    Munţii Carpaţi ar putea fi ridicaţi de mâna omului! O spune Troian Săbescu, arheolog al Institutului “Sergiu Cantacuzino”, într-un studiu recent care compară lanţul carpatic cu “un fel de Mare Zid Chinezesc construit de dacii din Ardeal ca să-i ferească de ceilalţi daci, care votau cu PSD încă de pe atunci”.

    zid_anti_psd_carpati.jpg

    Potrivit cercetătorilor lui Săbescu, în urmă cu 2-3 milenii, dacii din Ardeal erau într-un conflict tribal de natură agro-alimentară cu restul dacilor, întinşi până în Moesia, Sciţia şi Pont.

    “Pentru că aceştia din urmă nu prea munceau, dar le prădau adesea grânarele şi amforele cu ulei ca să aibă iarna pomeni electorale, dacii ardeleni au hotărât să ridice un zid uriaş. Au pus mână de la mână, bolovan peste bolovan şi au ieşit munţii Carpaţi”, explică Săbescu.

    “Ca zidul din Game of Thrones”, adaugă cercetătorul pentru a scoate în evidenţă seriozitatea covârşitoare a studiului său.

    “Aceşti munţi artificiali, atât de mari că se văd din spaţiu, i-au ţinut pe dacii PSD-işti afară din Transilvania până recent, când au reuşit să se infiltreze în Hunedoara prin tunelurile săpate de mineri de-a lungul secolelor. Îndrăznesc să spun că activitatea minieră din valea Jiului a fost doar un pretext pentru perforarea străvechiului zid. Se ştie că minerii sunt şi ei urmaşi ai dacilor pesedişti, cunoscuţi cândva ca daci FSN-işti”, adaugă cercetătorul.

  5. sorin Răspunde

    Klaus asta-i un ipocrit!!!In spatele lui nu sta nimeni altcineva decat Flutur,Falca,MRU,Blaga,Vass!adica PDL care ne-au mancat sanatatea!!!!Jos PDL JOS Iohannis!!!!

  6. sorin Răspunde

    ……. Iohanis!!!…….. acl!!!

  7. paul Răspunde

    ACL la satu mare insemna voturile UDMR!!!Iohannis a fost votat in turul I in satu mare de maghiari.UDMR-ul pe judetul SM a facut cele mai mici rezultate…asta inseamna ca ei au votat cu Iohanis!!Stimati romani, atentie mare, Iohanis e gaselnita PDL-ului, cu care vor sa prosteasca toata romania!

  8. licurico Răspunde

    Iohannis asta ce stie si ce-l recomanda sa fie presedinte????

  9. stefan Răspunde

    De cand e PSD la guvernare, la mine pe strada, pe Deltei am asfalt.Inainte n-am avut!De la Livada pana la Huta certeze drumu e bun.Prin Programul National de Dezvoltare Rurala au fost finantate prproiecte pt comune cu primari de la toate partidele!!!pe vremea pdl-ului n-a venit nici un ban spre satu mare.Atunci unde-i echitatea????Nu va e rusine PDL??????Huoooo Iohannis!!!!!

  10. Mirica Răspunde

    PSD=investitii =o locuri de munca o
    a crescut numarul somerilor
    au crescut numarul saracilor
    au crescut toate taxele-impzitul
    local a crescut cu 16 %
    benzina a crescut pretul
    taxa pe stilp
    pretul la alimente a crescut
    pretul la gaz a crescut
    pretul la curent a crescut
    imozitul marit daca ai mai multe imobile
    suntem pe locul 2 la saracie in europa dupa Bulgaria
    Majoritatea bugetarilor au 2-3-4… case iar cei care lucreaza la particular care asigura bugetul romaniei este vai de ei cu salarii de mizerie..asta da democratie ..Ponta are 7 case la numai 40 ani .de unde cind el si Daciana au fost numai bugetari…
    Vreti minciuna ,furtul ,aranjamentle politice a psd ului si Tariceanu votatii….vreti o tara a minciunei si coruptiei votati Pontel….

  11. toto Răspunde

    PDL-isti deghizati…tot cu vrajeala asta ati venit si in 2004, si in 2009, cand l-ati sustinut pe Base…si timp de 10 ani v-ati batut joc de tara furand, construind sali de sport,patinoare in panta si parcuri fara rost!Ati semanat si raspandit ura intre clase si oameni, ati dus o politica discretionara!!!Ne-ati injosit si umilit!!!Iar acum venit sa ni-l bagati pe gat pe acest amarat( de-a dreptul hilar) sas, Iohannis!!!Voi l-ati facut presedinte si pe Base, si Base ne-a fript pe toti,inclusiv si pe voi!!!Acum va ascundeti in spatele lui Iohannis!!!!!!!Blaga,Flutur,Blejnar,Falca,Vass = PDL= Iohannis!

  12. satmarean Răspunde

    Iohannis schimbă trendul!povesti, Iohanis este unul care crede ca toti Romani sunt prosti, unul care avandut copii, unul care nu a putut sa documenteze sumele de bani din ce a achizitionat cele sase case, unul care a facut diferite vizite in secret la traian basescu s_au poate a facut sex cu Traian,,.

  13. Ion Răspunde

    Eu indrum pe toti cei cu drept de vot sa se prezinte in turul doi …..

  14. Mirica Răspunde

    Basismul este o sintagma idioata inventata de niste excroci politici si prin care s-a putut inventa o tabara (galeata) in care sa intre toti cei care nu sunt de acord cu PSD. Folosirea acestei etichete a permis polarizarea artificiala a intregului spectru politic romanesc in doua tabere si s-a facut asa pentru ca din punct de vedere al luptei politice era mai usor sa iti manipulezi propriul electorat si electoratul nehotarat folosind aceasta unealta perfida.
    Oamenii cad usor in capcana asta si omit sa gandeasca ca nu toti cei care nu il agreaza pe Ponta si PSD-ul sau il apreciaza in mod autopmat si pe Basescu deci nu tot ce este contra Ponta este automat si Basist. Aceasta sintagma “Basismul” a pus la dispozitia manipulatorior PSD o serie de instrumente de lupta politica foart puternice si distrugatoare: e vorba aici de sentime…

  15. Mirica Răspunde

    Mândrul Român a intrat azi în faza terminală a delirului naţionalist.

    Oricât aş încerca să ignor prostiile livrate la foc continuu de propaganda de partid, unele sunt atât de insultătoare, încât mă văd obligat să-mi înving sila şi să scriu. Testate seara la Ghiţă TV în stilul tabloid-apocaliptic consacrat, preluate de gherila de postaci şi răspândite pe Internet, livrate apoi de şoşonari door-to-door, manipulările Mândrului Român sunt de o grosolănie stupefiantă.

    După ce a văzut harta României colorată jumi-juma, Ardealul cu albastru, Moldova şi Muntenia cu roşu, Partidul a aruncat azi ultima manipulare din arsenalul naţionalist-ceauşist păstrat în Kiseleff: Iohannis ne va vinde Ardealul ungurilor. Este atât de trasă de păr această minciună, încât orice om cu scaun la cap ar întâmpina-o cu un zâmbet îngăduitor. Ca să-i fure electoratul lui Vadim, Funar şi Dan Diaconescu, PSD foloseşte însă în mod cinic retorica lui Nicolae Ceauşescu, încercând să-I sperie pe românii ardeleni cu ungurii: era tot ce mai lipsea din retorica iresponsabilă a unui ins care se pretinde că uneşte, dar care nu face altceva decât să bage frica în oameni.

  16. Mirica Răspunde

    Fapt autentic, petrecut zilele trecute în Maramureș, sub ochii mei. Am schimbat doar numele bătrânei.

    În fața casei, Lelea Mărie s-a pomenit cu un banner roșu cu motive populare brodate din imprimantă. În stânga, poza premierului, în dreapta poza primarului, care cică girează candidatura plagiatorului, cu autoritatea sa morală de mareanvanghele local.

    La poarta bătrânei apare de nicăieri toarșu Găoază, un limbric local, nepot al primarului, angajat fictiv ca mecanic la primărie și trepăduș electoral ocazional pontănac.

    – Mno, duminecă-i votare, Lele Mărie, să vii la cămin să îți faci datoria! Știi cu cine trăbă votat, nu-i așe?

    – Dară că știu! Cu primarele oi vota, că uite ce mândru șade aici în poză și îi de-al nost’! Că doar nu oi vota cu hoțul ălălalt, belitu ăla de ochelarist, că numa’ nenorociri și furăciuni o făcut în țara asta, mânca-l-ar nevoia!

    Toarșu Găoază pleacă perfect confuzat, după care Lelea Mărie se întoarce bolborosind:

    – Mânca-te-ar beteșigu de putoare, las’ c-a vini Iohanes ăla și v-a țâpa pe tăți la ocnă, bate-v-ar Mniezo de hoți!

  17. Mirica Răspunde

    Române, cum dracu’ să-l votezi pe Victor Ponta?

    168 Votes

    images(Foto de aici)

    Sub guvernarea Ponta au fost introduse 36 de taxe noi iar sărăcia a atins cote alarmante; ce folos că a dat oamenilor înapoi banii luați de către Boc dacă în paralel a pus atât de multe biruri încât au sărăcit pe vremea lui și oamenii care altădată o duceau bine? Cu un deget a pus în câteva buzunare câțiva firfirei și cu camionul a luat tot din buzunarele tuturor, întorcându-le pe dos;
    Nu îi plac instituțiile de control asupra averii demnitarilor și nici asupra corupților: ANI și DNA. Discutăm de instituții nu de oameni, ca să nu avem vorbe. Numai unui om necinstit nu îi sunt pe plac controalele. Vrea o justiție aservită nu una independentă, comentând sentințele date de către aceasta (vezi cazul Adrian Năstase – Ponta l-a ridicat în slăvi, ca și cum ar fi nevinovat);
    A încercat suspendarea Președintelui prin încălcarea Constituției, încercând să limiteze controlul Curții Constituționale asupra hotărârilor Parlamentului, înlocuind abuziv și ilegal șefii celor două Camere din Parlament, în disprețul legii. Nu problema suspendării în sine o reproșez, ci modul ilegal în care a făcut-o.
    A pus în funcții oameni fără nici o experiență, pe motive oculte care țin de Adrian Năstase (vezi Ioana Petrescu – Ministerul de Finanțe), oameni agramați (vezi Marian Grapini care a ajuns europarlamentar), oameni care au încălcat legea (Mariana Câmpeanu i-a dat ilegal o pensie de handicap propriului ei soț, etc.), oameni care își iau leafa degeaba (Victor Ciorbea);
    Conduce un partid în care majoritatea (dacă nu chiar toți) au probleme cu anchete penale sau chiar dosare penale (Dragnea, Șova, Hrebenciuc, Sârbu, Mazăre, etc.)… Lista poate continua la nesfârșit;
    În vremea guvernării Ponta, România a intrat in recesiune, s-au oprit investițiile – dintre care cele mai dureroase sunt cele în infrastructura și dezvoltarea agriculturii), a crescut șomajul și a scăzut puterea de cumpărare;
    Ne-a furat pur și simplu autostrăzile, cheltuind banii de acciză pe orice altceva, taxa care avea drept scop, așa cum a declarat chiar Ponta când a introdus-o, construcția de autostrăzi;
    A fost de acord cu dosirea unor contracte în care una din părți este statul român pentru a nu se afla clauzele incriminatorii sau care au dus sau vor duce la devalizarea statului român (Bechtel, RMGC);
    Nu este privit cu încredere de nici unul din partenerii noștri externi (NATO și Uniunea Europeană), nici măcar de China care n-a investit un leu în România, cu toate declarațiile laudative de la televizor date de Premier. Nici măcar de Rusia nu este privit cu încredere.
    Este mincinos și fariseu, a promis un milion de noi locuri de munca, dar în realitate o armată de oameni a ajuns în șomaj pe vremea guvernării lui. Ca să nu mai vorbim de alte sute și mii de declarații mincinoase sau de lucrarea lui de doctorat, copiată în cea mai mare parte;
    A coborât sub limita oricărei decențe nivelul învățământului, promovând măsura aberantă ca elevii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat să poată urma școli post liceale în cadrul universităților. Disprețul față de educație a culminat cu lipsa abecedarelor la clasa I din această toamnă;
    A ucis bolnavii de cancer și alte boli grave, le-a promis medicamente compensate sau gratuite apoi le-a dat cu tifla, prin măsuri aberante a redus accesul la serviciile medicale;
    A amnistiat fiscal oameni care au beneficiat ilegal de sume de bani, băgând astfel mâna în buzunarul celor cinstiți pentru că astfel de iertări sunt suportate de noi, cei care plătim corect taxe și impozite.

    Pentru aceste lucruri și pentru multe altele, nu, domnule Ponta, nu meritați să fiți Președintele meu! De fapt, nu meritați să fiți Președintele niciunui român. Sper ca istoria și țara mea să se debaraseze de dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.