Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Secțiile de Neonatologie și Obstetrică, reabilitate

inaugurare Obstetrica-Ginecologie (25)Secțiile de Neonatologie și Obstetrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare au fost inaugurate astăzi în prezența conducerii Consiliului Județean, a conducerii spitalului precum și a cadrelor medicale. Viitoarele mămici  vor putea naște în cele mai bune condiții la fel ca și în clinicile private.

Secțiile de la etajul doi al Spitalului Județean Satu Mare au fost reabilitate complet, valoare totală a investiției fiind de 700.000 lei, bani oferiți de către Consiliul Județean Satu Mare. Lucrările de reabilitare de pe secțiile Neonatologie și Obstetrică au constat în reparații și înlocuiri la grupurile sanitare, reparații și înlocuire parțială a instalațiilor electrice, montare tavan casetat, montare pardoseală PVC, înlocuirea tâmplăriei cu tâmplărie PVC, a ferestrelor și a ușilor, finisaje interioare și zugrăvirea tuturor saloanelor.

De asemenea, în cadrul secției Neonatologie s-a reabilitat complet bucătăria dietetică, spațiu amenajat acum la înalte standarde, cu respectarea tuturor normelor si circuitelor. Tot în cadrul secției de nou-născuți s-a amenajat o camera de externare a bebelușilor, cu intrare de pe secție și cu ieșire spre hol, accesibilă și tăticilor iar în cadrul secției Obstetrică s-a amenajat o sală pentru pregătire naștere gravide. Secția Obstetrică are 61 de paturi repartizate în 13 saloane, 6 saloane cu 2 paturi, iar restul cu 4 si 5 paturi.

Ca urmare a unui proiect transfrontalier, în valoare de 1.712.000 lei, secția Obstetrică a fost dotată cu aparatură ultramodernă și anume, ecograf multidisciplinar 3D și 4D, videocolposcop, unitate electrochirurgie mono-bipolară cu sigilare vasculară, sistem endoscopic pentru histeroscopie diagnostică și operatorie și rezecție monopolară, sistem endoscopic avansat pentru chirurgie laparoscopică, lampă operație cu camera video, masă operație cu accesorii de obstetrică-ginecologie, aparat monitorizare fetală.

Președintele CJ, Adrian Ștef, după tăierea panglicii inaugurale, a menționat că toate aceste investiții în sistemul de sănătate din Satu Mare se datorează Guvernului Ponta.    

Este o satisfacție de fiecare dată când reușim să mai facem ceva pentru infrastructura de sănătate a județului Satu Mare, pentru că o facem pentru sătmăreni, o facem pentru pacienți și cadrele medicale. Vreau să îi mulțumesc domnului prim ministru Victor Ponta pentru ajutorul pe care îl dă sistemului de sănătate, pentru că fără ajutorul Guvernului Ponta chiar ar fi fost extrem de greu să putem să facem atâtea lucruri frumoase pentru sistemul de sănătate. Din bugetul propriu am alocat bani pentru reabilitarea secțiilor dar  a venit un sprijin privind arieratele din sănătate și totodată avem și o listă trimisă pentru aparatură medicală tot prin grija Guvernului Ponta. Putem să vă asigurăm și eu și vicepreședintele Mircea Govor că nu încheiem aici, vrem să reabilităm, să avem infrastructură nouă și spitale și ambulatorii dotate cu aparatură modernă ca să vină cei din Ungaria la noi să nu trebuiască să mergem noi la ei”, a declarat președintele CJ Satu Mare.

Cu această ocazie inaugurală de la spital, Adrian Ștef face un apel către cetățenii județului Satu Mare.

”Vreau să fac un apel pe această cale și anume, stimați cetățeni ajutorul este din partea Guvernului Ponta, sprijinul a venit din partea primului ministru, eu chiar cred că trebuie să fim atenți să-i sprijinim pe cei care ne ajută și vreau să fac un apel pe această cale , în momentul de față să fim alături de cei care sunt prietenii noștri, de cei care au grijă de nevoile județului Satu Mare și acesta este Guvernul Ponta”, a spus Adrian Ștef

La rândul său, Mircea Govor a declarat că speră ca în următorii doi ani să reușească să reabiliteze toate secțiile Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.

”Cu mulți ani în urmă, aici,  probabil cei care au fost și au văzut nu credeau că intră într-o secție a unui spital, era mizerie, construcția era degradată, secția arăta jalnic. Este un moment important să vedem că sistemul de sănătate din Satu Mare evoluează și bineînțeles sper ca în următorii doi ani să reușim nu numai să reabilităm toate secțiile ci și o construcție anexă prin care să putem să transferăm toate secțiile care au nevoie de situații de urgență. Din punct de vedere financiar, după cum a spus și domnul președinte, eu nu vreau să insist pe această cale, să nu creadă cineva că îmi fac publicitate prin Guvernul Ponta, dar vreau să vă spun un singur lucru. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani în sistemul de sănătate se datorează banilor pe care i-am primit de la Guvernul Ponta, iar noi am avut grijă să alocăm bani pentru sistemul de sănătate”, a afirmat Mircea Govor.

11 comentarii

  1. Demisia lui Govor!!!! Răspunde

    Nu inteleg de ce trebuie sa ii laudam pe astia 2 Stan si Bran, adica Govor si Stef, ca fac nu stiu ce, pai nu aste e treaba lor?? Nu de aia sunt platiti? Ar fi si culmea dupa ce nu au platit ei datoriile spitalului sa nu faca investitii, ca daca era dupa Govor stim ca i-ar lua toti banii si i-ar duce acasa, dar banii trebuie investiti, de aia sunteti acolo, sa faceti asta. Sau trebuie sa va multumi ca va faceti datoria? Si acum, legat de Govor, stim bine ca a implementat la Satu Mare, modelul Dragnea, adica a pus oamenii lui si a promovat oamenii in institutiile publice, ba chiar si in partide, astfel sa controleze totul, aia de la PDL s-au prins la un momendat si l-au dat afara pe Claudiu Ardelean, insa mai sunt multi si multe…Eu zic sa isi dea demisia Govor ca cine stie asa poate o sa fie votat de mai multi Ponta, ca atunci când apare Govor, când spune ceva, cine naiba il mai crede?

  2. Andrea Nagy Răspunde

    🙂

  3. ALEX Răspunde

    Hei ziaristu facut la facultatea de colt(alea toate infiintate de comunisti,ca sa-si scoata odraslele oligofrene DOCTORATI)ca sa stii si tu,banii nu au fost oferiti de cons.judetean!!!banii astia e contributia noastra a tuturor si doar o parte e ptr.judet restu se fura.Stef..la ora asta lingi degeaba,esti in drum spre str.Mileniului!govor!!!asa discurs poate avea doar un amarat crescut la stana la Cheja(cinste parintilor aia au muncit,e adevarat doar asta au putut)e suficien sa apari ,nu mai trebuie sa deschizi gura aia urat mirositoare ca scoti numai prostii,adica:minciuni,hotii,evaziuni etc.tu deja incet dar sigur esti pe drum spre GHERLA!!!sa vedem atunci cine te a vizita?????

  4. Kalman Kanya Răspunde

    Prosti :calitatea lucrarilor este asa de proasta ca voi .Cred ca si voi veti fii cat tine lucrarile aceasta.Dupa acea cruce pe voi. Ia vedeti cum arata acuma sectia de chirurgie plastica ,nu de mult a fost predata cu TAM_TAM mare si cu Sampanie .

  5. SATMAREAN Răspunde

    A nascut Brigitte? Cum de e prezent extraterestru ala in verde?

  6. gicu Răspunde

    banii sunt ai nostri nu ai consiliului judetean, iar jegurile care taie panglica sunt platite din banii nostri, guvernul Poanta ne da inapoi jumatate din banii nostrii, cu restul plateste ajutoare sociale in Teleorman

  7. Mirica Răspunde

    Mândrul Român a intrat azi în faza terminală a delirului naţionalist.

    Oricât aş încerca să ignor prostiile livrate la foc continuu de propaganda de partid, unele sunt atât de insultătoare, încât mă văd obligat să-mi înving sila şi să scriu. Testate seara la Ghiţă TV în stilul tabloid-apocaliptic consacrat, preluate de gherila de postaci şi răspândite pe Internet, livrate apoi de şoşonari door-to-door, manipulările Mândrului Român sunt de o grosolănie stupefiantă.

    După ce a văzut harta României colorată jumi-juma, Ardealul cu albastru, Moldova şi Muntenia cu roşu, Partidul a aruncat azi ultima manipulare din arsenalul naţionalist-ceauşist păstrat în Kiseleff: Iohannis ne va vinde Ardealul ungurilor. Este atât de trasă de păr această minciună, încât orice om cu scaun la cap ar întâmpina-o cu un zâmbet îngăduitor. Ca să-i fure electoratul lui Vadim, Funar şi Dan Diaconescu, PSD foloseşte însă în mod cinic retorica lui Nicolae Ceauşescu, încercând să-I sperie pe românii ardeleni cu ungurii: era tot ce mai lipsea din retorica iresponsabilă a unui ins care se pretinde că uneşte, dar care nu face altceva decât să bage frica în oameni.

  8. Mirica Răspunde

    Fapt autentic, petrecut zilele trecute în Maramureș, sub ochii mei. Am schimbat doar numele bătrânei.

    În fața casei, Lelea Mărie s-a pomenit cu un banner roșu cu motive populare brodate din imprimantă. În stânga, poza premierului, în dreapta poza primarului, care cică girează candidatura plagiatorului, cu autoritatea sa morală de mareanvanghele local.

    La poarta bătrânei apare de nicăieri toarșu Găoază, un limbric local, nepot al primarului, angajat fictiv ca mecanic la primărie și trepăduș electoral ocazional pontănac.

    – Mno, duminecă-i votare, Lele Mărie, să vii la cămin să îți faci datoria! Știi cu cine trăbă votat, nu-i așe?

    – Dară că știu! Cu primarele oi vota, că uite ce mândru șade aici în poză și îi de-al nost’! Că doar nu oi vota cu hoțul ălălalt, belitu ăla de ochelarist, că numa’ nenorociri și furăciuni o făcut în țara asta, mânca-l-ar nevoia!

    Toarșu Găoază pleacă perfect confuzat, după care Lelea Mărie se întoarce bolborosind:

    – Mânca-te-ar beteșigu de putoare, las’ c-a vini Iohanes ăla și v-a țâpa pe tăți la ocnă, bate-v-ar Mniezo de hoți!

  9. Mirica Răspunde

    Române, cum dracu’ să-l votezi pe Victor Ponta?

    168 Votes

    images(Foto de aici)

    Sub guvernarea Ponta au fost introduse 36 de taxe noi iar sărăcia a atins cote alarmante; ce folos că a dat oamenilor înapoi banii luați de către Boc dacă în paralel a pus atât de multe biruri încât au sărăcit pe vremea lui și oamenii care altădată o duceau bine? Cu un deget a pus în câteva buzunare câțiva firfirei și cu camionul a luat tot din buzunarele tuturor, întorcându-le pe dos;
    Nu îi plac instituțiile de control asupra averii demnitarilor și nici asupra corupților: ANI și DNA. Discutăm de instituții nu de oameni, ca să nu avem vorbe. Numai unui om necinstit nu îi sunt pe plac controalele. Vrea o justiție aservită nu una independentă, comentând sentințele date de către aceasta (vezi cazul Adrian Năstase – Ponta l-a ridicat în slăvi, ca și cum ar fi nevinovat);
    A încercat suspendarea Președintelui prin încălcarea Constituției, încercând să limiteze controlul Curții Constituționale asupra hotărârilor Parlamentului, înlocuind abuziv și ilegal șefii celor două Camere din Parlament, în disprețul legii. Nu problema suspendării în sine o reproșez, ci modul ilegal în care a făcut-o.
    A pus în funcții oameni fără nici o experiență, pe motive oculte care țin de Adrian Năstase (vezi Ioana Petrescu – Ministerul de Finanțe), oameni agramați (vezi Marian Grapini care a ajuns europarlamentar), oameni care au încălcat legea (Mariana Câmpeanu i-a dat ilegal o pensie de handicap propriului ei soț, etc.), oameni care își iau leafa degeaba (Victor Ciorbea);
    Conduce un partid în care majoritatea (dacă nu chiar toți) au probleme cu anchete penale sau chiar dosare penale (Dragnea, Șova, Hrebenciuc, Sârbu, Mazăre, etc.)… Lista poate continua la nesfârșit;
    În vremea guvernării Ponta, România a intrat in recesiune, s-au oprit investițiile – dintre care cele mai dureroase sunt cele în infrastructura și dezvoltarea agriculturii), a crescut șomajul și a scăzut puterea de cumpărare;
    Ne-a furat pur și simplu autostrăzile, cheltuind banii de acciză pe orice altceva, taxa care avea drept scop, așa cum a declarat chiar Ponta când a introdus-o, construcția de autostrăzi;
    A fost de acord cu dosirea unor contracte în care una din părți este statul român pentru a nu se afla clauzele incriminatorii sau care au dus sau vor duce la devalizarea statului român (Bechtel, RMGC);
    Nu este privit cu încredere de nici unul din partenerii noștri externi (NATO și Uniunea Europeană), nici măcar de China care n-a investit un leu în România, cu toate declarațiile laudative de la televizor date de Premier. Nici măcar de Rusia nu este privit cu încredere.
    Este mincinos și fariseu, a promis un milion de noi locuri de munca, dar în realitate o armată de oameni a ajuns în șomaj pe vremea guvernării lui. Ca să nu mai vorbim de alte sute și mii de declarații mincinoase sau de lucrarea lui de doctorat, copiată în cea mai mare parte;
    A coborât sub limita oricărei decențe nivelul învățământului, promovând măsura aberantă ca elevii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat să poată urma școli post liceale în cadrul universităților. Disprețul față de educație a culminat cu lipsa abecedarelor la clasa I din această toamnă;
    A ucis bolnavii de cancer și alte boli grave, le-a promis medicamente compensate sau gratuite apoi le-a dat cu tifla, prin măsuri aberante a redus accesul la serviciile medicale;
    A amnistiat fiscal oameni care au beneficiat ilegal de sume de bani, băgând astfel mâna în buzunarul celor cinstiți pentru că astfel de iertări sunt suportate de noi, cei care plătim corect taxe și impozite.

    Pentru aceste lucruri și pentru multe altele, nu, domnule Ponta, nu meritați să fiți Președintele meu! De fapt, nu meritați să fiți Președintele niciunui român. Sper ca istoria și țara mea să se debaraseze de dumneavoastră.

  10. Mirica Răspunde

    Cand eroii stau la coada

    Draga domnule premier, domnule ministru de externe, stimati membri ai guvernului.

    As vrea sa va arat cea mai importanta imagine de la alegerile de azi: coada romanilor din strainatate la vot.

    10743820_818071461568589_168995401_n

    Sigur, pentru ca n-are mecla voastra nicaieri in cadru, s-ar putea sa va vi se para ca nu e asa de importanta. Cu toate astea, dati-mi voie sa va explic de ce totusi este:

    Nici unul dintre oamenii astia nu sta sa va voteze pe voi. Bai, voi intelegeti? Absolut nici unul.

    Pentru ca nici un roman in toate mintile nu se aseaza la coada stiind ca are de stat 4 ore, ca sa va dea voie sa conduceti in continuare. Voi, care impreuna cu restul gastii penale pe care ne-am deprins a o numi “clasa politica” sunteti, intre alele, motivul pentru care oamenii astia sunt acolo.

    Si nu acasa.

    Mai mult decat atat, nu doar ca astia nu voteaza. Va si urasc. Va urasc pentru motivul cel mai simplu din lume: pentru ca incercati acum sa le confiscati si ce le-a mai ramas din Romanie. Sa le luati de sub nas nu doar sansa de a indrepta lucrurile aici, ci si mica placere de Craciun si Paste de a se intoarce intr-o tara totusi libera, chiar daca saraca.

    Pentru ca, din pacate, a trebuit sa-i exportam pe cei mai buni, pentru ca parintii si copiii lor sa aiba ce manca aici. Si stiti de ce?

    Exact, e simplu de tot: pentru ca sistemul pe care l-ati creat, capitalismul de cumetrie al finilor si verilor, al spagilor si sinecurilor, oameni buni, normali, liberi si decenti nu mai au ce cauta.

    Voi i-ati gonit. Si acum vreti sa incuiati usa bine.

    Nu merge. Nu va puneti cu ei.

    Sa nu vina de Craciun si sa o sparga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.