Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Halmeu au descoperit și ridicat în vederea confiscării cantitatea de 840 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 3.800 de lei.
O parte din țigări a fost descoperită în rezervorul autoturismului, iar cealaltă ascunsă într-o canistră de plastic.
Azi noapte, în jurul orei 00:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, jud. Satu Mare s-a prezentat, pentru a intra în România, cetățeanul român Marian T., în vârstă de 21 de ani, cu un autoturism marca Volkswagen.
La controlul efectuat de echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali s-a constatat faptul că în rezervorul autoturismului se află o cantitate de ţigări fapt pentru care a fost efectuat un control amănunţit.
Astfel, în rezervor dar şi într-o canistră de plastic au fost descoperite 840 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană pe care bărbatul a încercat să le introducă ilegal în ţară.
Țigările, în valoare de 3.780 lei, precum și maşina au fost ridicate în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Sursa: ITPF Sighetu Marmaţiei