Ultima actualizare: azi, 19:34
Locale

Voluntar în România – de nouă luni la Asociația Stea în sprijinul persoanelor vulnerabile

giulia nataella3Grijile zilnice ne fac sa uitam de cele mai multe ori de semenii nostri mai putin norocosi. Exista insa si straini care isi dedica majoritatea timpului celor mai napastuiti, oameni care traiesc si muncesc pentru a-i ajuta pe altii.

O italianca de 24 de ani a renuntat la confortul de acasa si de mai bine de opt luni, munceste ca voluntar la Asociatia Stea, alaturi de restul oamenilor care formeaza echipa asociatiei satmarene.

Originara din Roma, Giulia Nataella este voluntar si in tara natala la organizatia Popica Onlus unde lucreaza cu copii rromi. Misiunea ei in Romania se apropie de final. In decembrie, tanara se va intoarce in Italia unde va continua sa lucreze cu copii de la Popica Onlus.

La Asociatia Stea, dincolo de implicarea in activitati directe cu copiii si tinerii strazii, beneficiari de servicii sociale, Giulia participa activ in campaniile de promovare a drepturilor copilului şi de recrutare de voluntari desfasurate in scolile sătmărene. Alaturi de echipa asociatiei Stea, din care mai fac parte Diana Tarta si Sergiu Savianu, tanara a stat de vorba cu elevii satmareni din mai multe colegii si licee satmarene : Colegiul Naţional « Mihai Eminescu », Colegiul Naţional « Doamna Stanca », Colegiul Economic « Gheorghe Dragos », Liceul Teoretic German « Johann Ettinger », si Scoala Gimnaziala Doba.

In cadrul intalnirilor, Giulia le-a vorbit elevilor despre discriminare si importanta combaterii acesteia pentru constuirea unei comunitati mai bune. Ea a facut si un bilant al activitatii realizate in cadrul asociatiei Stea, explicand cat de multe a invatat ea in decursul stagiului sau şi incurajand alti tineri sa devina voluntari.

Diversitatea este bogatie
Giulia explica faptul ca activităţile de recrutare de voluntari din scolile satmarene sunt in curs de derulare iar bilantul pana la ora actuala este unul pozitiv : « Participarea elevilor este numeroasa, cu un feedback pozitiv. In urma intalnirilor cu elevii, am constatat ca tinerii sunt dispusi să asculte si sunt curiosi de ceea ce le propunem, adica de activitatile ce se organizeaza la Asociatia Stea, principiile si obiectivele urmarite de asociaţie de ani buni. Am incercat cu multa simplitate sa-i facem pe tineri sa inteleaga ce facem noi zilnic prezentandu-le experientele personale si motivatiile. Mi se pare foarte important sa vorbim despre motivatiile bazate pe principiile antirasiste care m-au ajutat acum opt luni sa incep acest drum ca voluntar. Vorbim de o munca facuta cu 90% dintre persoane de etnie rroma, incercand sa indepartam prejudecatile referitoare la aceasta etnie si sa incercam sa intelegem bogatia data de diversitatea culturala. Le aratam tinerilor experiente personale proprii prin inregistrarile noastre video si fotografiii realizate în timpul activitatilor pe care le desfasuram in centrul de zi cu copii si tinerii sau cu « Caravana Educalternativa » in locuri abandonate precum stadionul Unio, unde locuiesc multe familii rome, lasate sa traiasca abandonate de restul societatii, in propriul trist si sarac destin. Este fundamental, sa facem cunoscuta tinerilor misiunea pe care o are Asociaţia Stea şi importanta actiunilor realizate cu mare greutate si multa munca, existand aici o mare nevoie de sprijin »

Beneficiile voluntariatului
Giulia le vorbeste tinerilor si despre ceea ce a castigat ea in urma acestei experiente de voluntariat : « În mod evident, în aceste reuniuni cu elevii am prezentat si beneficiile pe care ni le aduce voluntariatul, cum ar fi îmbunătățirea CV-ului, cresterea capacitatii noastre de lucru, experienta, imbunatatirea capacitatilor de organizare si leadreship, atuu-ri considerabile pentru noi, tinerii. Insa, ce pot eu sa spun despre experienta mea in Romania cu acesti beneficiari ai Asociatiei Stea, este ca am avut norocul sa vad cu ochii mei cum isi duc traiul de zi cu zi si cum echipa asociatiei munceste pentru a le oferi sprijin, consiliere, hrana, imbracaminte, etc. Impreuna ne-am lansat intr-o calatorie de solidaritate in care am trait si unele situații extrem de dificile care ne-au permis sa ne plasam pe același nivel cu acesti oameni minunati, existenta lor fiind in contradicție cu o societate in curs de globalizare, care ii forteaza printr-o discriminare neobosita sa traiasca în noroi. Toate acestea, adaugate la experienta noastra de viata, ne-au imbogatit emotional. În același timp, atat eu ca voluntar cat si echipa asociatiei Stea, am devenit pentru ei un reper si am reusit sa imbunatatim semnificativ calitatea vietii lor, nu doar cu un zambet sau o imbratisare ci cu mai mult de atat pentru ca Stea ofera zilnic suport real pentru imbunatatirea vietii tinerilor romi din Satu Mare ».

Am decis sa luptam alaturi de ei
Giulia îşi încheie prezentarea cu câteva concluzii personale despre această experienţă de voluntariat : « Noi nu suntem superiori, dar am decis sa luptam nu pentru ei, ci alaturi de ei. Experienta aceasta imi arata ca nimeni nu invata pe altul ceva, ci este un schimb reciproc continuu, cateodata dificil de apreciat pentru ca noi suntem aici pentru ai ajuta pe ceilalti in mod concret. Ajutorul se refera la asistenta in realizarea demersurilor birocratice legate de accesul la sanatate, alfabetizare, educatie sanitara, educatie in munca, pentru a pune in practica planurile de integrare sociala. Asadar, vorbim in mod absolut de sprijin prioritar dar nu cred ca este cazul sa ne punem pe piedestalul celui care il invata pe altul, ci este important sa stim sa apreciem ceea ce primim noi de la ei, într-un mod atat de subtil si invizibil in ochii celui care nu cauta sa descopere si sa vada numeroasele aspecte ale relatiilor interumane.

Primim în schimb o iubire imensa, o lectie de viata, de la aceste fiinte care in ciuda existentelor distruse de droguri, alcool, ignoranta si marginalizare, nu inceteaza sa respire si sa surada. O lectie de umanitate pe care putini au privilegiul sa o invete. Sper ca marturia noastra sa lumineze si sa sensibilizeze tinerii în deciziile lor, care pe viitor vor avea datoria sa continue aceasta cale de solidaritate. »

Despre proiect
Stagiul de voluntariat al Giuliei Natella se deruleaza in cadrul proiectului „Voluntariat pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor străzii” – RO-21-188-2013-R3, realizat in perioada martie – decembrie 2014, de catre Asociaţia Stea în parteneriat cu Popica Onlus (Italia).  Acesta este un proiect finanţat de către Comisia Europeană prin intermediul Programului “Tineret în Acţiune” – Acţiunea 2 : Serviciul European de Voluntariat. Proiectul se concentrează pe implicarea voluntarilor SEV în munca cu tinerii cu oportunităţi reduse şi are ca obiective:

·         Creşterea nivelului de cunoştinţe şi abilităţi de viaţă a copiilor şi tinerilor străzii din municipiul Satu Mare prin activităţi educative desfăşurate în comunităţile de romi şi în cadrul centrului de zi al Asociaţiei Stea de către voluntarii SEV şi cei ai Asociaţiei Stea

·         Facilitarea schimbului intercultural între tinerii voluntarii SEV, voluntarii Asociaţiei Stea şi copiii şi tinerii străzii pe parcursul derulării stagiului de voluntariat 

·         Participarea voluntarilor SEV alături de copiii şi tinerii străzii la campanii de promovare a drepturilor omului, a cetăţeniei active şi a anti-discriminării

Despre Asociaţia Stea
Asociaţia STEA este o organizavie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a carei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecarui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociatia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.

Pentru mai multe detalii, va stăm la dispoziţie la telefon 0361-884330 sau 0747232619. Persoana de contact: Cristina Bala, Director, E-mail: [email protected].

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.