PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tot mai mulţi elevi la şcolile profesionale din Satu Mare

Prefectul Eugeniu Avram a avut astăzi o întâlnire cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) pentru a afla planurile pentru noul an şcolar.

Inspectorul general Claudiu Mondici a arătat că în noul an şcolar 2015-2016, vor fi cu circa 40 de clase mai puţin, deşi numărul elevilor este în creştere. Măsura vine pentru eficientizarea sistemului educaţional. El a precizat că nu se vor face disponibilizări, ci se va renunţa la serviciile profesorilor fără studii superioare la care s-a apelat în lipsa altor cadre, fiind 35 la număr. Dacă în acest an şcolar sunt înscrişi 56.253, în noul an numărul elevilor va ajunge la 56.376 de elevi.

Inspectorul feneral adjunct Mariana Roman a prezentat planurile în ce privește învățământul dual, afirmând că pentru noul an s-au propus 28 de clase la licee tehnologice şi 39 în învăţământul profesional, spre deosebire de anul în curs când sunt în total 57 de clase. În total vor fi 1.092 de locuri în învăţământul dual, pe diferite specializări stabilite în urma consultării cu mai multe firme.

Reprezentantul Guvernului s-a declarat mulţumit de eforturile depuse de către echipa de la IŞJ, subliniind importanţa învăţământului dual şi accentul pus pe pregătirea practică a elevilor, care vor avea ocazia să obţină câştguri imediat după terminarea şcolii, dar şi şansa să promoveze.