Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Expoziția ”Egiptul faraonilor”, la Satu Mare

statui uriase, Muzeul Judetean (10)Pe data de 19 februarie 2015, la ora 17,00, la sediul din B-dul Vasile Lucaciu, nr. 21, al Muzeului Județean Satu Mare va avea loc vernisajul expoziției ”Egiptul faraonilor”, expoziție dedicată civilizației Egiptului antic, una dintre cele mai interesante și spectaculoase civilizații din istoria omenirii.

Prin reconstiturile și obiectele originale expuse, vizitatorii vor putea intra în universul fascinant al culturii și civilizației egiptene antice şi vor putea reflecta la naşterea şi evoluţia cunoscută în decursul a patru milenii de către instituţii, legi şi cutume ale societăţii umane „civilizate”. Prin amenajarea unei camere funerare s-a urmărit surprinderea credinţelor în viaţa de după moarte şi prin aceasta a universului mental al unei civilizaţii, în care sentimentul perenităţii pare să fie ingredientul principal din cadrul misteriosului scenariu ce a dus la realizarea unor lucrări publice de o monumentalitate vecină cu supranaturalul.

În sfârșit, prin informațiile expuse pe panouri, vizitatorii vor afla numeroase detalii despre istoria și cultura egipteană veche, precum și despre legăturile acesteia cu alte spații geografice, inclusiv cu teritoriul României de astăzi

În cadrul expoziţiei vor fi expuse numeroase piese originale, precum statuete, amulete, scarabei, podoabe aduse de la zece muzee: un muzeu din Ungaria (Muzeul Ferenc Móra din Szeged) și nouă muzee din România (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca; Muzeul Național Brukenthal din Sibiu; Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu; Muzeul de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare; Muzeul Țării Crișurilor din Oradea; Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău; Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva; Muzeul Județean Mureș din Târgu Mureș și Muzeul de Istorie din Turda).

Sursa: Muzeul Județean Satu Mare

3 comentarii

  1. ACAB Răspunde

    INTRARE LIBERA????????

    SPECIFICATI FRATILOR DE ASTA SUNTETI JURNALISTI !!!!

  2. HL Anjelique Răspunde

    O vizita interesanta!

  3. HL Anjelique Răspunde

    O vizita interesanta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.