PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Agent de pază agresat după ce a vrut să scoată mai multe persoane dintr-un local

Duminică dimineaţa, la ora 05.20, patrula formată din poliţist şi jandarm care acţiona pe raza localităţii Tăşnad a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că în incinta unui local a izbucnit un scandal.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că mai multe  persoane  au refuzat să părăsească localul la cererea agenţilor de pază, întrucât era ora închiderii,  una dintre persoane, respectiv Ionuţ M., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a iscat un scandal tulburând ordinea şi liniştea publică, iar în momentul intervenţiei agenţilor de pază, acesta l-ar fi lovit pe un agent de pază şi ar fi spart o sticlă cu care ar fi aruncat spre agentul de pază, lovindu-l pe acesta în zona gâtului.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare,  în urma cărora s-a stabilit că nu i-a fost pusă viaţa în pericol.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Sursa: Poliţia Satu Mare