Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Peste 300 de amenzi aplicate în două zile de polițiști

agent-politia-rutiera-cascheta-pÎn perioada 06-07.03.2015, în cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate  330 sancţiuni contravenţionale în valoare de 33 430 lei.

Printre cei sancţionaţi se numără:  31  pietoni, 17 biciclişti,  3  căruţaşi,    90 conducători auto care nu respectat regimul legal de viteză, 45 care nu au folosit centura de siguranţă, 16 care nu aveau documentele asupra lor, 35 care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice,  15 opriri sau staţionări în locuri interzise.

În data de 06.03.2015, în jurul orei 11,40, poliţiştii Secţiei Rurale Gherţa Mică, l-au depistat în trafic, pe raza localităţii Gherţa Mică pe IOAN P., de 51 ani, care a mopedă fără a poseda permis de conducere. I s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate.

În data de 07.03.2015, în jurul orei 18,10, pe Drumul Judeţean 193, între localităţile Ruşeni şi Tătărăşti, poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat în trafic pe ELEMER M., de 38 ani, care conducea un autovehicul în timp ce avea o concentraţie de alcool de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările în cauză continuă.

În data de 07.03.2015, în jurul orei 22,10, pe strada Înfrăţirii din oraşul Tăşnad, poliţiştii formaţiunii rutiere a Poliţiei oraşului Tăşnad l-au depistat în trafic pe FLORIN P., de 30 ani, care conducea un autovehicul în timp ce avea o concentraţie de alcool de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările în cauză continuă.

Poliţiştii Postului comunal Odoreu l-au identificat pe JOZSEF V., de 31 ani, care, în noaptea de 05/06.03.2015, ca fiind autorul distrugerii stâlpului din beton, de susţinere a reţelei electrice, de pe strada Principală din localitatea Mărtineşti. Acesta, aflându-se la volanul unei autoutilitare, în noaptea de 05/06.03.2015, în jurul orei 01,00, a intrat în stâlpul susmenţionat. Nu au fost înregistrate victime, rezultând avarierea stâlpului şi a autoutilitareI. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, iar permisul de conducere a lui JOZSEF V a fost ridicat în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile ca urmării neprezentării în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului rutier.

În data de 08.03.2015, în jurul orei 04,05, pe strada Cloşca din oraşul Tăşnad, poliţiştii formaţiunii rutiere a Poliţiei oraşului Tăşnad l-au depistat în trafic pe MARIN C., de 30 ani, care conducea un autovehicul în timp ce avea o concentraţie de alcool de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările în cauză continuă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.