În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 9.00, in cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza localității Carei, judeţul Satu Mare, un echipaj al poliţiei de frontieră de la S.P.F Carei a descoperit, abandonat într-o parcare, un autoturism marca Audi, înmatriculat în judeţul Maramureş.
In maşină a fost observată o cantitate însemnată de ţigări, fapt pentru care autoturismul a fost transportat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
Cu această ocazie, în autoturism au fost descoperite 11.384 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 114.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, pe timpul verificărilor s-a constatat faptul că numerele de înmatriculare aparţineau unui alt autoturism.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi punerea in circulaţie şi conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: Poliţia de Frontieră