Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Lumina Sfântă din Ierusalim va ajunge și la Satu Mare

images (3)Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă cu un avion special în România. În seara de sâmbătă, 11 aprilie, ea va ajunge și la Satu Mare, urmând să fie împărțită la slujba de Înviere, credincioșilor sătmăreni.

Ca în fiecare an, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2015, o delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va aduce Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oferi Lumina Sfântă clerului și credincioșilor prezenți la slujba de Înviere oficiată la Catedrala patriarhală de la ora 24.00.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și alte eparhii ale Patriarhiei Române din țară sunt invitate să trimită delegați la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional Henri Coandă în seara zilei de 11 aprilie 2015, în jurul orei 19.00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim spre a fi oferită preoților și credincioșilor.

De la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu avioane de mici dimensiuni la Bacău, Iași, Suceava, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu Mare și Timișoara pentru comunitățile de credincioși ortodocși din aceste regiuni ale țării.

Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.