Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Prefectura Satu Mare eliberează apostilele pe loc sau în maximum o oră

prefectura apostilaLa sediul Instituţei Prefectului a avut loc astăzi o conferinţă în care au fost prezentate rezultatele implementării proiectului „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”, derulat de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului.

Proiectul are o valoare totală de 2.039.818,61 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.645.015,01 lei. Proiectul se implementează în municipiul Bucureşti şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, la sediul M.A.I. şi la sediile instituţiilor prefectului, pe o durată de 23 luni, respectiv, până la data de 07.06.2015.

            Ministerul Afacerilor Interne dezvoltă, astfel, un serviciu administrativ informatic care asigură interoperabilitatea sistemelor informatice folosite de către instituţiile prefectului pentru eliberarea apostilei, prin intermediul unei baze de date centralizate a MAI, actualizată în timp real, prin operaţionalizarea unui sistem TIC eficace şi securizat de verificare a apostilelor eliberate precum şi prin dezvoltarea competenţelor profesionale ale persoanelor responsabile cu gestionarea bazei de date şi cu operarea înregistrărilor.

Noul serviciu public oferă posibilitatea consultării în timp real prin mijloace electronice a bazei de date centralizate şi verificării autenticităţii apostilelor eliberate de cele 42 instituţii ale prefectului pentru actele oficiale administrative, în conformitate cu obligaţiile internaţionale asumate de România prin aderarea la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961.

            De rezultatele proiectului vor beneficia, în primul rând, persoanele interesate să verifice autenticitatea unei apostile emise de statul român (angajatori, mediu de afaceri, autorităţi şi instituţii publice, instituţii de învăţământ etc din cele 108 state semnatare ale Convenţiei de la Haga), în contextul globalizării pieţei forţei de muncă şi a liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor. Totodată, beneficiari ai implementării proiectului vor fi şi cele 42 de instituţii ale prefectului care vor efectua înregistrările în baza de date centralizată sau care vor dori să obţină informaţii despre alte apostile eliberate în România, prin 95 de angajaţi ai acestora şi ai M.A.I. care au fost instruiţi pentru a opera sistemul.

După implementarea acestui sistem, Prefectura Satu Mare eliberează apostilele pe loc sau în maximum o oră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.