Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită prin dans la Satu Mare (FOTO & VIDEO)

ziua romilor (140)Sătmărenii de etnie romă au sărbătorit astăzi Ziua Internațională a Romilor în incinta Muzeului Județean Satu Mare. Îmbrăcați în ținute tradiționale țigănești, romii în număr mare au petrecut prin dans pe muzica oferită de Taraful din Ardud.

Evenimentul a debutat cu imnul romilor Gelem Gelem, cântecul care descrie viața tumultoasă a romilor. Pe scenă, rând pe rând au dansat fetele din Negrești, dansatoarele de la Stâna și Stelele Careiului. Frumos îmbrăcate în tradiționalele costume, dansatoarele și-au etalat talentul pe care l-au moștenit din naștere și anume dansul țigănesc.

Tradițile și obiceiurile a romilor din județul Satu Mare sunt foarte frumoase și sunt legate de dans și cântec, romii sunt talentați din naștere iar aceste dansuri în partea noastră a județului încă se păstrează și anume bătutul din picior și fetele mișcatul brațelor”, a declarat consiliera din cadrul Prefecturii, Rozalia Bondrea.

Ziua Internațională a Romilor este importantă nu doar pentru membrii acestei comunități ci și pentru această societate. Este lăudabil faptul că această comunitate reușește să-și păstreze tradițiile de veacuri și putem afirma că această comunitate a romilor este reprezentativă pentru județul nostru”, a declarat directorul Centrului de Creație Robert Laszlo.

Muzica a fost oferită de către Taraful din Ardud, care au impresionat publicul atât pe parcursul evenimentului cât și la final cu interpretarea la vioară a celebrei piese Ciocârlia.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.