Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Accident pe strada Ciprian Porumbescu. Un bărbat a leșinat la volan și a intrat cu mașina într-un stâlp

Accident strada Ciprian Porumbesu, Satu Mare (13)Un sătmărean în vârstă de 43 de ani a intrat astăzi cu mașina într-un stâlp de electricitate pe strada Ciprian Porumbescu din Satu Mare. Bărbatul a leșinat, a pierdut controlul mașinii și s-a izbit de stâlp, pe care l-a şi rupt.

În mașină se afla și soția acestuia care a apucat să tragă de volan, dar nu a reușit să evite impactul.

La fața locului au intervenit două autospeciale de la ISU Someș Satu Mare, un echipaj SMURD și polițiștii rutieri. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital împreună cu soția lui care din fericire nu a suferit nicio leziune.

Potrivit soției acestuia, bărbatul era bolnav, suferea de cancer la gât, iar în urma unei intervenții medicale i-a fost implantat un tub la nivelul gâtului. În momentul producerii accidentului acesta nu a primit suficient aer, a apucat să frâneze dar a leșinat și a intrat în stâlp avariind atât autoturismul cât și stâlpul de electricitate. Femeia a declarat că a pus mâna pe volan dar nu a reușit să controleze mașina.

La fața locului a fost chemat și un echipaj de la Electrica, locatarii de pe stradă rămânând fără curent electric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.