Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Inna a închis Zilele Judeţului Satu Mare (FOTO& VIDEO)

inna satu mare (1)Manifestările organizate cu ocazia Zilelor Judeţului Satu Mare s-au încheiat duminică seara cu un concert al îndrăgitei interprete Inna şi un foc de artificii.

La fel ca în primele două zile, şi duminică au avut loc o serie de concerte, însă momentul mult aşteptat a fost spre seară, când pe scenă a urcat Deepcentral iar mai apoi Inna.

Chiar dacă Inna a încurcat puţin oraşul Satu Mare cu Baia Mare, publicul care îi ştia toate versurile a iertat-o, mai ales că la final, la cererea fanilor, a cântat din nou piesa “Strigă”.

 Totuşi, după ce a primit flori de la preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi vicepreşedintele Mircea Govor, Inna şi-a cerut iertare pentru confuzie, spunând că este “mică şi nevinovată”. Inna a mărturisit că scena de la Satu Mare este una dintre cele mai frumoase şi bine organizate pe care a cântat vreodată în România.

După concertul acesteia a urmat un foc de articifii, care a încheiat cea de-a treia ediţie a Zilelor Judeţului Satu Mare.

 

14 comentarii

  1. Ion Răspunde

    Pai daca e asa si eu imi cer scuze ca o fac pe Inna o cantareata si persoana de toata jena. E doar o greseala mică şi nevinovată. Daca pana si “artistii” romani nu stiu in ce judet si oras se afla ce pretentii poti avea de la o adevarata vedeta internationala. “Buna seara Budapesta”. Rusina INNA!!!

  2. satmarean Răspunde

    Ce penibili sunt cei doi .

  3. Inu Răspunde

    Nici nu se compară cu zilele orasului in afară de INNA totul a fost un fiasco.Corina a cantat in fata la 50 de oameni.

  4. Spitalul 9 Răspunde

    Consilerul PNL Ratiu Cosmin a votat impotriva proiectului de construire al unui fast-food si a reusit sa-i convinga si pe domnii consilieri udmr sa voteze la fel impotriva interesului oraşului pentru faptul ca Ratiu vrea sa cumpere terenul de la Radu Fusle pentru a construi el pe acest teren.

  5. deejay007 Răspunde

    V-A PLACUT CAND vineri, DIN GURA SUTELOR DE OAMENI A RASUNAT IMNUL UNGARIEI?!?!? IN ROMANIA IN CENTRUL SATMARULUI SUB DRAPELUL IMENS EXPUS PE PALATUL ADMINISTRATIV!?!?! :)))

  6. satmarean Răspunde

    Hey deejay007, chiar ne-a placut…daca era inmul Americii nimeni nu remarca..

    • Cosma Răspunde

      dar daca era al Roamniei se remarca?
      raman surprins cat de sovini is ungurii…
      chiar e mai rau decat credeam.

  7. non-manelist Răspunde

    Multumim oligofrenului de stef ca a blocat centrul orasului inclusiv luni. Vreau sa-i aduc la cunostinta ca unii dintre noi mai si muncesc, nu stau sa-si revina din mahmureala.

  8. Magda Pop Răspunde

    Doresc sa-i multumesc domnului Stef ca ne-a organizat un asemenea eveniment, unic in toata tara

    • gutza, babutza Răspunde

      doamna draga esti pe langa. domnul stef te-a distrat si pe banii mei, lucru pe care nu pot sa-l accept. asa ca pupa-l tu-n cur, da-n privat, pentru ca pe linga ca stau cu banii luati ma ia greata cand vad comentarii ca astea. oi fi si tu vreo angajata la cj si simti nevoia de limbi date sefului.

  9. Magda Pop Răspunde

    Doresc sa-i multumesc domnului Stef ca ne-a organizat un asemenea eveniment, unic in toata tara

  10. lala Răspunde

    Desteptare Satu Mare! Stef aduna fetita de consum cu ocazia ziua judetului,tine angajati la posturi pt. aproape 3000lei care stau la crasma toata ziua si trimite toti angajatii la CURS!!! pe litoral la 4stele cu insotitor!!! (stim ca handicapatii au nevoie de insotitor.Felicitari!!!! avem doar praf,gropi,gunoi….. peste tot Nu conteaza!!

  11. una Răspunde

    Bine ca sunt bani pt.astfel de evenimente.ce mai conteaza ca nu avem drumuri,parcari s.a.m.d!

  12. Zoltan Răspunde

    Mai terminati cu galagia si mizeria maxima din centrul orasului!!!!
    E un miros de buda in tot centrul mai ales in spatele blocuriolr 1,3,5,7,9,11
    Numai ploaia si ….Florisalul si Sanepidulne pot scapa .
    Dar oare fac asta????
    Coica sa se plimbe si prin spatele blocurilor si prin ganguri, impreuna cu Stef!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.