Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Ministrul Daniel Constantin a inaugurat sediul ALDE Satu Mare. Pregătiri pentru alegerile locale

conferinta sediu ALDE (1)Copreședintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a efectuat o vizită la Satu Mare, ocazie cu care astăzi, împreună cu copreședintele Organizației județene ALDE Satu Mare, Cristinel Smadu și cu cei doi copreședinți ai Organizației Municipale ALDE Satu Mare, Adrian Ștef și respectiv Cosmin Bota au inaugurat sediul filialei ALDE Satu Mare, susținând astfel și prima conferință de presă.

În cadrul conferinței, Daniel Constantin a declarat că ALDE este prima formațiune politică a cărei doctrină, nu numai națională ci și europeană, nu poate fi pusă la îndoială, menționând că ”facem parte dintr-o familie europeană care promovează de foarte mulți ani valorile liberale, valorile de centru dreapta. De acum, depinde numai de noi să putem să acoperim, să umplem încrederea pe care o au cetățenii în aceste valori. Asta vrem să facem, nu numai să vorbim ci și să demonstrăm că ținem la acele valori liberale de centru dreapta”.

Principalele domenii pe care le susține ALDE la guvernare sunt agricultura și energia.

”Avem un rol important în actul de guvernare și cred că acesta trebuie să fie principalul nostru argument atunci când venim în fața cetățenilor, să spunem nu ce vom face și ce am făcut, ci ce facem acum pe domenii cheie, domeniul de agricultură, domeniul de mediu, educație și energie. Astăzi cele două domenii pe care mizăm, energia și agricultura sunt în portofoliul ALDE și avem ca atare un rol extrem de important în ceea ce înseamnă progresul economic al acestei țări”, a spus ministrul.

În altă ordine de idei, Daniel Constantin a precizat că mai sunt câteva luni până la alegerile din anul 2016 iar candidații vor fi aleși de către membrii de partid.

”Și aici, ca și în celelalte județe, în cel mai scurt timp, dincolo de începerea campanie, mai avem câteva luni de zile și trebuie să desemnăm cei mai buni candidați pentru alegerile locale. N-o să îi alegem noi de sus în jos ci o să îi aleagă membrii de partid. O să facem alegeri interne, astfel încât să venim în fața cetățenilor cu cei mai buni candidați. Mie îmi place să cred că acei candidați trebuie să aibă cel puțin două caracteristici, să fie profesioniști și să fie oameni cât se poate de noi. Dacă răspundem la aceste două chestiuni cred că vom avea de câștigat dincolo de ceea ce transmitem că facem în actul de guvernare”, a încheiat copreședintele ALDE.

Adrian Ștef a ținut să menționeze în cadrul conferinței că ”aparținând de ALDE în Parlamentul European și având și numele de ALDE, cred că nimeni nu mai poate să pună la îndoială faptul că noi suntem liberalii în România”. 

conferinta sediu ALDE (2)

13 comentarii

  1. Didi Răspunde

    Si dintre astia patru tot Stef e cel mai prost.Bota e finul lui Smadu,pe Smadu l-ainfiltrat acolo Daniel Bran care e prieten si vecin cu Daniel Constantin si pe Stef l-a adus la aceasta masa siarta care nu mai este de partea lui iata unde a ajuns.impostori toti 4.

  2. BUGY Răspunde

    COICA MIZERIA OLTENEASCA SA PLECE DIN MUNICIPIU….

  3. satmarean Răspunde

    Nu v-ati saturat sa mintiti?!

  4. Andrei Răspunde

    Frumoasa sleahta de penali !

  5. camarad6797 Răspunde

    …bine …bine..dar la ce adresa este sediu…?…aaa….la Scoala de Arte si Bune maniere…PENITENCIAR SATU MARE…?

  6. Realist Răspunde

    Cata rautate rezulta din comentarii,fereasca Dumnezeu.Nu se poate comenta cu argumente,dand astfel dovada de ratiune? Cei ce va exprimati parerile mai sus aveti familii? Voi credeti ca detineti adevarul absolut? Jignindu-i pe primar ,pe presedintele Stef..jigniti si alegatorii acestora. Dumnezeu nu bate cu bota, nu intarzie si nici nu grabeste. Doamne iarta-i!

  7. dorel Răspunde

    Deci asta e motivul adevarat al vizitei lui danutz in judet, nu PNDR-ul… sigur nu a utilizat logistica ministeriala…campanie electorala pe banii contribuabililor…

  8. vocea satmatenilor Răspunde

    COICA comanda articolele sa atace.politicienii tiner asa zic unii ca el se afla in spatele apartii.ilor

  9. satmarean Răspunde

    Care este sediul ALDE? Cel de pe Cuza Voda?! Cel din care Silaghi si Stef, cei mai mari beneficiari ai PNL-ului, au evacuat PNL?

  10. PDL Răspunde

    Se intampla sa ajunga un ministru al agriculturii la noi, intalneste fermieri, si le asculta problemele ajunge sa inaugureze un sediu de partid, din care face de altfel parte, si uite ce posteza prostimea.
    Va meritati unii pe alti. Postacilor. RIP

  11. PLR? Care? Răspunde

    Smadu cercetat.Stef incompatibil.stef fiind singurul de la asa zisul PLR.PLR in continuare nu e inregistrat ca partid.cum a fuzionat? Non sens specific romanesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.