Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Caravana TIFF: Casa de Cultură a fost neîncăpătoare la comedia ”Comoara”

tiff satu mare ziua 2A doua seară a Caravanei TIFF la Satu Mare a adus sutelor de sătmăreni un film cu mult umor, o producție cinematografică care a avut premiera în luna mai a acestui an, în regia lui Corneliu Porumboiu. După o zi caniculară, cu ploi trecătoare, proiecția filmului a avut loc în Casa de Cultură a Sindicatelor. Decizia a fost luată de organizatori, iar această locație era planul B, pentru a preîntâmpina micile neplăceri cauzate de eventualele averse trecătoare. Sala Casei de Cultură a Sindicatelor a fost umplută la refuz, 550 de scaune ocupate, treptele și părțile laterale la fel și din păcate mulți sătmăreni nu au mai avut locuri. 

Filmul din această seară, ”Comoara” a fost premiat în acest an la Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, film care trebuia să fie, inițial, un documentar care să redea povestea din satul actorului Adrian Purcărescu, prieten cu Corneliu Porumboiu. Dar pentru că filmările nu au decurs așa cum își dorea, regizorul a decis să transforme totul într-o ficțiune. Cu mult umor, Porumboiu a redat legenda inițială, iar filmările au avut loc acasă la strămoșii actorului. Finalul căutărilor este, însă, surprizător pentru toată lumea. Experiența din “Comoara” a fost emoționantă și pentru actorul Cuzin Toma care pentru prima dată, a jucat alături de soție și de fiul lor. 

tiff4

Rolurile principale din filmul “Comoara” sunt interpretate de Cuzin Toma (cunoscut pentru peliculele “Aferim!”, “Câinele japonez”, “Domnişoara Christina”), Adrian Purcărescu şi actorul amator Corneliu Cozmei, care au fost selectaţi după un proces amplu de casting, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei luni.

Filmele aduse la Satu Mare de Caravana TIFF sunt producții premiate la Festivalurile Internaționale, iar mâine seară iubitorii de film au ocazia de a viziona o comedie neagră, Povești trăznite, în regia lui Damian Szifron și co-produsă de Pedro Almodovar.

tiff2

În cazul în care vremea nu ține cu noi, proiecția va avea loc tot în Casa de Cultură. Organizatorii Caravanei TIFF la Satu Mare vor anunța locația proiecției pe toate canalele media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.