Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Toamna culturală începe cu ”September Smart”

Afis generalTimp de cinci zile, în perioada 22 – 26 septembrie 2015, localul District 15, va găzdui manifestări de o diversitate culturală extrem de bogată, unde sătmărenii pot să găsească ceva pe placul lor.

În cadrul evenimentului vor fi susținute concerte de jazz internaţional şi experimental, coveruri, folk și totodată, proiecţie foto.

Redăm programul evenimentului:

Marti, 22 septembrie 2015. ora 20.30 – Open Source Trio – jazz international

O combinatie  din trei muzicieni tineri din  Bulgaria, Curacao si Germania. Momchil Atanasoff (pian), Rayleymon Janga (bass) si Juri Schewe (tobe), provenind din medii muzicale diferite s-au intalnit pe terenul comun al improvizatiei. Compozitiile lor sunt influentate de classical, funk, latin, folclor, rock si muzica electronica.

Pianistul Momchil Atanasoff, care a crescut în vastitatea munților bulgari se inspiră din natură și  al ei contrast fata de civilizația moderna. Basistul Rayleymon Janga in ale sale  emoționale bas-line-uri ofera un dram din aroma Caraibelor. Bateristul german Juri Schewe, care a crescut cu muzica rock știe cum să sublinieze mesajul unei compoziții. Drumming-ul lui balansandu-se de la declarații clare la texturi complexe.

Open Source Trio a fost  fondată în Rotterdam în 2010 dar la momentul actual membrii trupei locuiesc  în diferite țări reunindu-se  în mod regulat pentru fazele de lucru creative. În 2013 Open Source Trio inregistrat albumul de debut “Mirage”, care a fost mixat de un vechi prieten al bateristul Juri, compozitorul și producătorul Christian “Praeco” Linke. A fost lansat  în primăvara anului 2014 insotit  de videoclipul  “Mirage”, care a fost ulterior prezentat ca “videoclipul  zilei” pe www. allaboutjazz.com. În 2014 trupa a performat in 39 de spectacole în Danemarca, Germania, Țările de Jos, Austria, Slovenia, Ungaria, România, Bulgaria și Turcia.

 În prezent,  Open Source Trio  se pregăteste de lansarea celui de-al doilea album și așteapta cu nerăbdare să concerteze peste tot în Europa.

Miercuri, 23 septembrie, ora 20.30 – Vlad Muresan – Proiectie foto “Romania – Norvegia pe bicicleta”

Membru al Clubului Sportiv Pro Racers, a pornit pe 14 iunie 2015 intr-o aventura fabuloasa pe bicicleta spre Norvegia. Satmareanul “naturalizat” a traversat 9 tari parcurgand 3500 de kilometri in 45 de zile.

Impresiile, alaturi de cele 60 de imagini, vor reprezenta doar o mica particica din trairile lui Vlad. Raspunsurile la intrebarile celor prezenti  va vor duce intr-o lume a peripetiilor, peisajelor aparte, culorii si senzatiilor traite pe doua roti. Interactivitatea va reprezenta cheia spre o seara minunata despre care cu siguranta se va murmura in viitor si poate va aprinde flama drumetiilor pe bicicleta.

Joi, 24 septembrie 2015, ora 20.30 –  Essential Notes – electronic jazz & collective resonance

Simion Bărnuțiu (keyboards, computer), Robert Kanyadi (drums)

Proiectul Essential Notes s-a nascut in toamna anului 2014 din dorinta de a transpune experientele musicale ale celor doi artisti și afinitățile pentru jazz, intr-o formulă ce aduce în prim plan îmbinarea sound-ului organic cu cel sintetic, a elementelor improvizative cu cele din muzica electronică, experimentală.

Influente musicale:

Bugge Wesseltoft & Henrik Schwarz & Dan Berglund, Snarky Puppy, Hidden Orchestra, Portico

Multumiri indreptate catre Robi Costea – proiectie-efecte vizuale si Stefan Nicoara – Mixaj.

Vineri, 25 septembrie 2015, ora 21.00 – XXL Band – acuratetea unei interpretari muzicale

Varful de lance in materie de acuratete muzicala din Satu Mare, va fi prezent pentru a doua oara pe scena District15. Ca sa ne facem o idee cat se poate de clara despre ceea ce se va intampla vineri seara, este de ajuns sa prezentam membrii trupei.

Mircea Deac – director al Scolii de Arta Satu Mare –profesor de chitara

Calin Damse – “ureche muzicala perfecta” – claviaturi

Adrian Brodi – professor de chitara rece si bass

Csabi Fisar – professor de tobe si percutie

Ioana Roatis, Adelina Iovu – voci de exceptie 

Fiind o trupa ce interpreteaza coveruri, ne putem astepta la o incursiune in ceea ce astazi numim atat de cuprinzator – world music. Membrii trupei sunt capabili sa interpreteze aproape orice gen muzical de baza de pe mapamond.

Sambata, 26 septembrie 2015, ora 21.00 – Tapinarii – un alt fel de folk

Ţapinarii sunt unii dintre puţinii oameni din folkul românesc care au încercat să-i dea acestuia un aer nou, puţin nebun şi cu siguranţă nonconformist. Însă nu neapărat dintr-un spirit programatic de frondă, ci pentru că aşa sunt ei: puţin nebuni şi cu siguranţă nonconformişti. Ba mai mult, din unele cântece răzbate lehamitea de a vedea nonconformismul transformat într-un nou conformism; din altele – iubire, iar din câteva, Tănase şi Covei parcă ridică ironic din umeri: ce să-i faci, frate, lumea s-a tâmpit, vrea Valentine’s Day, vrea doar bani şi reduceri la supermarket, astea or fi dorinţele şi prin ceruri?

Cei doi sunt imposibil de caracterizat. Ceea ce fac ei nu e nici muzică, nici poezie, nici teatru, nici film, nici presă, nici altceva. Sau, mai degrabă, toate la un loc. Muzica Ţapinarilor este un fel de bombă cu explozibil făcut din ce găseşti prin casă. O bombă artizanală cu efecte atomice, dar cu distrugere selectivă. Nu arde decât buruienile şi deşeurile. De fapt, ceea ce fac Ţapinarii poate fi foarte bine încadrat în profilaxia alienării de orice fel. Este o muzică antistres şi antirid. Se ia de trei ori pe zi sau de câte ori ai timp. N-are contraindicaţii şi merge la orice vârstă.

Evenimentele sunt organizate de Centrul Cultural ”G.M.Zamfirescu”şi District 15, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Satu Mare.

Sursa: G.M. Zamfirescu 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.