Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

22 milioane euro pentru aeroport şi extinderea reţelei de apă canal

ministrul fondurilor europene satu mare (2)Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, se află astăzi în vizită oficială în judeţul Satu Mare, prima oprire făcând-o la Palatul Administrativ unde a semnat două contracte de finanţare, unul pentru modernizarea aeroportului şi celălalt pentru extinderea reţelei de apă canal, valoarea totală fiind de 22 milioane euro.

Oficialitățile județene au ținut să-i mulțumească ministrului pentru că s-a ținut de cuvânt și a sprijinit judeţul, astfel că a fost posibilă semnarea acestor contracte. Ministrul a mărturisit că imediat ce a preluat mandatul, a fost contactat de către vicepreședintele Mircea Govor care a insistat  pentru aeroport și președintele Adrian Ştef pentru proiectul Apaserv.

Sunt două proiecte care fără energia şi insistenţa factorilor locali nu se puteau duce la îndeplinire. Cu sprijinul autorităţii locale, avem banii necesari, de luni sunt la dispoziţia beneficiarilor şi a constructorilor, doar să lucreze şi să-i absoarbă pe toţi până la sfârşitul anului“, a spus Marius Nica.

Sătmărenii vă vor mulţumi şi veţi rămâne în istorie pentru că, să nu uităm, cu ani în urmă au mai trecut pe aici miniştri care au semnat contracte dar le-au tot luat cu ei şi nu au mai făcut nimic. Sunt ferm convins că acea etapă a trecut şi de data aceasta lucrurile se finalizează exact aşa cum suntem obişnuiţi să facem în ultimii trei ani când s-au adus foarte multe investiţii în Satu Mare, datorită guvernului Ponta“, a spus Mircea Govor, amintind de faptul că au fost miniştri care “au dansat” la Satu Mare dar nu au mai făcut nimic, aluzie la Elena Udrea.

Preşedintele Adrian Ştef a precizat că s-au făcut eforturi din timp pentru a se obţine această finanţare, Consiliul Judeţean asigurând şi sumele pentru licitaţie şi începerea lucrării, astfel că acum investiţia de 15 milioane de euro peste posibilă. Mai mult, Ştef susţine că dacă nu s-ar fi făcut această modernizare, aeroportul ar fi putut fi închis.

Dacă noi nu reabilitam acum acest aeroport eu cred că nu am mai avea niciun fel de viitor iar cei 80 de angajaţi îşi pierdeau locurile de muncă pentru că acest aeroport nu mai putea să asigure normele  de trafic solicitate de autoritatea aeronautică şi de reglementările europene”, a punctat Adrian Ştef.

ministrul fondurilor europene satu mare (3)

La aeroport se va extinde şi reabilita pista, se va moderniza sistemul de balizaj, se va extinde şi moderniza aerogara. Aici lucrările au început deja, urmând a fi finalizate până cel târziu la Crăciun.

În schimb la proiectul Apaserv lucrurile nu sunt atât de bine puse la punct. Directorul Dan Stegerean nu a scăpat de mici critici. Mircea Govor i-a spus că ar dori o colaborare mai bună, amintindu-i că fără Consiliul Judeţean această investiţie nu ar fi posibilă, în vreme ce Adrian Ştef i-a atras atenţia să fie mult mai atent cu constructorii, adică să-i mobilizeze la treabă, să nu aştepte trei luni pentru lucrări de trei milioane de lei, în condiţiile în care la Aeroport se fac lucrări de 15 milioane de euro în tot atâta timp.

Prin acest nou contract se extind reţelele de apă canal din Carei, Halmeu, Turulung, Păuleşti, se alimentează cu apă Moftinu Mare şi Ghilvaci, se achiziţionează vidanje şi autobasculante dar şi servicii de asistenţă tehnică.

ministrul fondurilor europene satu mare (1)

5 comentarii

  1. Marius Răspunde

    Bine bine, dar sper ca ce tine de infrastructura drumului nu face tot Tehnic Asist :)) in rest, am asa o banuiala cam de ce Silaghi s-a ”luptat” sa se obtina aceasta finantare, insa curse spre tari straine tot nu o sa avem, dar comisioane pt fomistii de bani Govor, Stef&Silaghi sunt, cu bunavointa Serviciilor. Apropo, ieri un alt satmarean plecat la Bucale (Valentin Macec), era la o terasa in centru cu adjunctul barbos de la AJOFM (in timpul programului de lucru:)), iar dupa masa, ciudat sau nu, (sunt amici?!) Macec si Giurea frontieristul erau in parcare la Tei de unde au luat-o spre niste discutii amicale :))

  2. Adrian Răspunde

    Marius, tot in parcarea de la Tei, in seara asta a ,,stationat,, cu Jeepul, fostul deputat Holdis, venea de la Parcul Industrial unde are firma sa, si a oprit la dozatorul de lapte :)), dupa ce a gustat din flacon s-a urcat in masina si s-a dus spre vila sa de pe strada Paulesti, ca acolo nu are vaci :)Dar nu aflam si noi ce i-a zis Holdis lui Govor, ceva de rau, adica aia de la Bucuresti catre satmareni, ceva de genul ca ii doare in cot de ei, dar poate aflam de la careva din cei doi….

  3. sad Răspunde

    Au semnat un rahat fara executie :)) Auzi acolo realizari si investiti de 3 ani de cand este guvernul Ponta. Adica ce investiti si realizari unde este podul 3 sau 4 sau macar parcati un exacavator acolo sa vada lumea ca cica vreti sa incepeti, unde sunt lucrarile de reabilitare pod Decebal din Septembrie, unde este largirea drumului de la Burdea unde sa facut mult scandal si s-au plantat doar stalpi de iluminat pe care sunt inca ancorati cablurilor unor firme de Telefonie pentru ca asa se fac treburile la noi, unde este reasfaltarea cartierelor 17 si Carpati, sau cel putin crearea de parcari in locul garajelor….. etc . No care realizari ale guvernului Ponta?

  4. Marcel Răspunde

    Stef ne zice ca daca nu s-ar fi modernizat aeroportul atunci s-ar fi inchis. Dar Spitalul Judetean nu se inchide pentru ca nu corespunde normelor europene? Cu 22 milioane de euro ne-am fi facut un spital nou sau chiar doua. Stef isi pune aeroportul la punct ca sa poata zbura in Turcia, ca si Ponta, in caz de vreo urgenta medicala, Doamne fereste, sa fie el sanatos. Noi satmarenii ii uram ca dupa modernizarea aeroportului, in ziua in care il va cauta DNA-ul, sa fie una cu ceatza deasa, ca sa nu poata decola nici un avion.

  5. Maruntel Răspunde

    Mai Marcel, ce talentat ești tu! Poate ne spui cum din ceată aia va ieși un măgar numit tot Marcel, cel negru în cerul gurii ca magaru-n vârful…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.