Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Teatrul de Nord : Trei premiere în luna octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor

conferinta Teatru de Nord (7)Teatrul de Nord Satu Mare va prezenta în această lună trei premiere. Directorul artistic al secției române, Andrei Mihalache, a susținut o conferință de presă în care a oferit mai multe detalii privind piesele de teatru ce urmează a fi jucate pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare. 

Prima premieră, ”Țara Basmelor”, adaptare de Radu Botar, în regia lui Andrei Mihalache, va avea loc în 22 octombrie, începând cu ora 11:00, la Casa de Cultură, Sala Mare, spectacol pus în scenă pentru cei mici.

În Țara Basmelor a ajuns la putere un tiran egoist, răsfățat și nedrept ca orice dictator. Acesta, ajutat de o vrăjitoare malefică, a interzis poveștile și a pus botniță personajelor de basm care însă, nedreptățite și umilite, organizează o evadare în masă. Dacă aveți curiozitatea de a afla ce a urmat, veniți la spectacolul ”Țara Basmelor”, adaptare de Radu Botar, să vedeți cum Alba cu Zăpada, Făt Frumos, Scufița Roșie cu bunica ei, Frumoasa din Pădurea Adormită și Piticul vor reuși să-și recâștige dreptul de a spune povești”, a spus Andrei Mihalache.

La finalul lunii octombrie spectatorii sătmăreni au ocazia de a viziona alte două spectacole în regia lui Andrei Mihalache, ”Clinica Sinucigașilor”, scrisă de Gabriela Mihalache și ”Momente și Schițe” de Ion Luca Caragiale. Premierele vor avea loc în 25 octombrie, la ora 19:00, respectiv 29 octombrie, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Nu despre sinucideri reușite este vorba în parabola tragicomică intitulată ”Clinica sinucigașilor” de Gabriela Mihalache și interpretată de Adriana Vaida, Dorina Nemeș, Stelian Roșian, Sergiu Tăbăcaru, Andrei Stan, Lucia Maria Racșa și Cristian Iorga, în scenografia lui Cristian Gătina și regia lui Andrei Mihalache, ci despre rosturile vieții. Sper să fie un spectacol pentru public în care fiecare, în funcție de vârstă și de preocupări, să își poată găsi, la un moment dat, ceva de care să se agațe”, a afirmat directorul artistic.

Spectacolul ”Momente și schițe” de I.L. Caragiale este dedicat în primul rând elevilor de gimnaziu și propune tinerilor spectatori câteva clipe de ironie, în compania lui Goe, Bubico și Ionel din ”Vizita” alături de alte personaje susceptibile de a provoca zâmbete.

Prețul unui bilet pentru spectacolul ”Țara Basmelor” este 15 lei pentru adulți și 10 lei copii. La ”Momente și schițe” de I.L.Caragiale prețul unui bilet este 20 lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi iar la ”Clinica Sinucigașilor” prețul biletului este 30 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.