La data de 19 noiembrie 2015, în jurul prânzului, pe DN1C , în afara localităţii Halmeu, judeţul Satu Mare, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane.
Poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit la faţa locului şi au stabilit că, Daniela H., de 37 de ani, a condus autoturismul marca Volkswagen, iar pe fondul neasigurării la efectuarea unui viraj la stânga, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se afla angajat în depăşirea sa şi care era condus de către o femeie în vârstă de 31 de ani.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a doi minori, pasageri în cel de –al doilea autoturism.
Conducătoarea auto Daniela H. a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, de asemenea ambelor conducătoare auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Satu Mare