Acâș este o comună situată pe malul stâng al râului Crasna, la contactul dintre Câmpia Crasnei și Câmpia înaltă a Tășnadului, la o distanță de 38 km de municipiul Satu Mare, pe axa rutieră E81. La Acâș se poate ajunge și pe calea ferată, deoarece linia dintre Carei și Jibou trece și prin centrul de comună. Acâș cuprinde și localitățile Mihăieni, Unimăt și Ganaș. Localitatea are o existență multimilenară, pe acest teritoriu prefeudală și medievală (cea mai valoroasă piesă descoperită este o brățară din aur găsită la 1855 în albia Crasnei, păstrată azi la Viena), dar prima sa atestare documentară apare într-un act din1342, sub numele de Akusmonustura. În sec.XV, Acâș este amintită ca o ppidum (orășel, târg), iar stăpânul localității rămâne familia Ákosi. În sec. XVI,după stingerea acestei familii, localitatea este în posesia mai multor nobili mici.
În urma reformei administrative din adoua jumătate asec.XIX, Acâș revine comitatului Sălaj, iar începând din 1968 face parte din județul Satu Mare. Localitatea și-a pierdut rangul de oraș, între activitățile economice dominând cele agrare. La ultimul Recensământ, populația comunei a fost de 2.859 de locuitori, 49,42% maghiari, 32,28% români, 18,01% romi, 0,24% germani și șvabi și 0,05% de alte naționalități. Imaginea generală a localității este dominată de clădirea monumentală a Bisericii Reformate-Calvine din sec.XII (pe care o prezentăm pe larg la capitolul Spiritualitate). În plus, o atracție a comunei este Biserica Ortodoxă (ridicată în anul 1870 și în care se păstrează o icoană pictată pe pânză din sec.XVIII). În cimitirul comunei se odihnesc pe vecie 8 eroi ai armatei române, căzuți în luptele de lângă Acâș în 1944. Una dintre oportunitățile de investiție importante în această zonă este cea de a valorifica apele termale din Acâș. Menționăm că, în prezent, aici funcționează deja un ștrand termal.
Biserica Reformată din Acâș
Ridicată în a doua jumătate a sec.XIII, imediat după marea invazie tătară din 1241, Biserica Reformată din comuna Acâș era parte integrantă a mănăstirii benedictine, o mănăstire de familie, construită de familia nobiliară Ákos. În cursul sec. XII și al celui următor, a devenit o tradiție pentru marile familii nobiliare fondarea unor mănăstiri pe domeniile lor, care urmau să fie patronate chiar de ele, susținându-le printr-un substanțial sprijin financiar. Puterea economică a înstăritei pături conducătoare a societății feudale se reflectă pe plan artistic prin ridicarea unor mănăstiri de familie. În peretele de nord al navei se mai păstrează o ușă zidită, cu ancadrament semicircular, urmă a existenței mănăstirii, fiind accesul în biserică pentru laici. Intrarea de pe fațada de vest datează de-abia din perioada baroc. Conform tradiției, mănăstirea trebuia să fi fost la nord de biserică, unde, cu ocazia unor lucrări de restaurare executate la finele sec.XIX, au fost descoperite urmele unui edificiu ecleziastic. Arhitectura din cărămidă este caracteristică zonelor sărace în piatră și păstrează toate caracteristicile stilului romanic, conform căruia biserica are plan basilical, cu trei nave poziționate pe axa est-vest. Nava principală, mai lată,are alipit pe partea de est un sanctuar încheiat cu absidă semicirculară, iar cele două nave secundare, boltite, au închidere dreaptă în exterior cu o nișă în interior. Decorul bisericii este foarte simplu. În partea superioară a turnului, lizenele și șirurile de arcade delimitează mai multe câmpuri, din care se deschid la etajele inferioare ferestre înguste și,la nivelele superioare, ferestre geminate, semicirculare. Din mobilierul bisericii, merită atenție băncile pictate cu motive florale, realizate în sec.VIII. Cele două turnuri ale fațadei vestice sunt destinate să adăpostească clopotele. Etajul de jos al turnurilor este luminat prin câte o fereastră strâmtă și înaltă, iar ultimele, prin ferestre geminate. Portalul decroșat de pe faț adavestică este opera restaurării de la cumpăna sec. XIX-XX (1896-1902), executată de arhitectul Schulek Frigyes. Biserica Reformată din Acâș este cel mai valoros monument de arhitectură ridicat în stil romanic din această parte a țării.
Sursa: Consiliul Județean Satu Mare
