Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Un an de la moartea actriţei Gabriela Dorgai. Criminalul e tot liber

gabriela dorgai7Pe 9 noiembrie se împlineşte un an de la uciderea actriţei Gabriela Dorgai, crima care a şocat întregul Sătmar. Colegii actriţei, de la Teatrul de Nord Satu Mare, au fost astăzi la biserica greco catolică Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi au ridicat un paos în memoria acesteia, având în vedere că se apropie un an de la moartea ei, dar şi Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil.

Actorii şi-au amintit de Gabriela Dorgai ca de o persoană extraordinară, veselă şi nu le vine să creadă că la un an de la tragedie criminalul este încă în libertate. Ei au mai povestit că îşi amintesc şi acum de ultima seară în care au văzut-o la o petrecere de după premiera unui spectacol.

După ce au ridicat un paos, actorii s-au îndreptat spre mormântul actriţei, unde au dus flori şi au aprins lumânări.

Actriţa Gabriela Dorgai de la Teatrul de Nord a fost ucisă în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2014 şi violată pe malul digului Someş, în apropierea Palatului Administrativ. Ancheta pare să bată pasul pe loc din moment ce până acum nu a fost reţinut niciun suspect. A fost realizat un portret robot al criminalului, însă după descrierea unei persoane care l-a văzut de la 50 de metri în semiîntuneric.

Anchetatorii au probele ADN ale criminalului, le-au comparat cu ale mai multor suspecţi, dar niciuna nu s-a potrivit. Au fost foarte multe speculaţii şi ipoteze cu privire la criminal care nu s-au confirmat. Pe zi ce trece şansele de a fi găsit criminalul sunt tot mai mici, dacă nu chiar aproape de zero.

Se pare că mai mulţi sătmăreni ar fi văzut în timp ce era violată dar nu au anunţat Poliţia, crezând că ar fi vorba despre doi îndrăgostiţi care au chef de sex. Probabil actriţa a fost deja inconştientă.

paos gabriela dorgai

La insistenţele presei, în urma panicii din oraş cu privire la femei ucise, procurorii au făcut câteva declaraţii publice, au spus că sunt foarte aproape de criminal, dar încă nu l-au prins.

portret robot criminal

Portretul robot al criminalului actriţei Gabriela Dorgai: bărbat, vârstă aproximativă 30 – 35 ani; înălțime aproximativă 1,80 m; constituție corporală normală cu umeri lați și pumnii mari; tenul pielii normal, forma feței triunghiulară(alungită), scobit în obraji; urechile mari și puțin depărtate; părul de culoare închisă tuns mai scurt pe părțile laterale și cu linia de inserție a părului pe frunte în V sau circulară în sus; ochi mari cu sprâncenele arcuite și groase; posibil cu nasul mare și cu vârful ascuțit; îmbrăcat cu o jachetă de culoare închisă și pantaloni de jeans de culoare deschisă.

Pe parcursul anului procurorii care instrumentează cazul au spus că sunt tot mai aproape de criminal, ba chiar că sunt foarte aproape, doar că acesta nu a mai fost prins niciodată…

 

crima Gabriela Dorgai (35)

5 comentarii

  1. gigi Răspunde

    Important este ca militienii sa-si faca planul de amenzi,in rest…pauza!

  2. Traian Vuia Răspunde

    II PASA CUIVA DE EA, DINTRE POLITICIENII SATMARENI?
    E O ORFANA NEVINOVATA, MULTUMITA SINGURANTEI DE ZI CU ZI DIN SATU MARE ???????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Bianca Dorgai
    IERI, 17:32 • SATU MARE • DE PE facebook

  3. george Răspunde

    Asta inseamna politizarea ! Incompetenta de sus pana jos! Promovari facute pe baza de nepotism si spaga.

  4. Drops Răspunde

    Cred ca acest caz este unul dintre multele dosare cu “autor necunoscut” care se aduna frumos si ordonat prin sertarele politistilor satmareni isteti de bubuie inteligenta si profesionalismul in ei ! RUSINEEEE !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.