Ultima actualizare: azi, 16:15
Locale

Maşină căutată în Germania, descoperită în vama Petea

images (6)Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat şi indisponibilizat un microbuz marca Renault, în valoare de aproximativ 18.000 euro, care era căutat de autorităţile din Germania pentru confiscare.

Ieri, 16 decembrie 2015, în jurul orei 20.00, s-a prezentat în P.T.F. Petea, jud. Satu Mare, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul german Karl F., în vârstă de 57 de ani, conducând un microbuz marca Renault Master, înmatriculat în Germania.

Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că maşina figurează în bazele de date ca fiind căutată pentru confiscare, alertă introdusă, în bazele de date ale Interpol, de către autorităţile din Germania, din data de 12.12.2015.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 18.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Petea, până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de tăinuire, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Codul Penal.

Sursa: STPF Sighetu Marmatiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.