Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Paradă militară de Ziua României, la Satu Mare (FOTO&VIDEO)

Ziua Nationala Satu Mare (131)Ziua Naţională a României a fost aniversată astăzi la Satu Mare prin depuneri de jerbe şi o paradă militară a mai multor instituţii aparţinând Ministerului Apărării şi Ministerului Afacerilor Interne.

De la orele dimineţii au început manifestările cu depuneri de jerbe la busturile domnitorilor şi oamenilor politici  Mihai Viteazu, al lui Avram Iancu, Corneliu Coposu, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu. Dacă aici prezenţa a fost destul de redusă, la statuia lui Vasile Lucaciu au fost deja câteva mii de persoane. Aici a fost oficiat un serviciu religios, au fost depuse coroane, după care mulţimea s-a mutat în faţa Monumentul Ostaşului Român, unde a avut loc un recital al corului bărbătesc din Fiteuşul Mare.

Autorităţile locale au depus o coroană de flori, după care a avut loc o paradă militară cum nu a mai fost organizată la Satu Mare de Ziua Naţională a României. Şi-au prezentat tehnica din dotare Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Poliţia Locală. Sătmărenii prezenţi au putut vedea autoambifii blindate, autospeciale de intervenţie pe apă, geniu sau autospeciale pentru telecomunicații speciale, autospeciale ale Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei dar şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare.

9 comentarii

  1. Piei satana Răspunde

    Aoleooo!!! Iara a aparut aia cu ochii de peste congelat?!! Ne-am dus dracu’ !

  2. pigmeu de sm Răspunde

    D -l Dormeo și dl Traficant ,ce ați făcut voi pt sătmăreni ,câți angajați aveți și câte salarii dați într-o luna pt noi sătmărenii ?
    Dl Dormeo este un parazit al societății, un papa lapte care va venii sa ne ceara votul la anul,dute mă în Volntari cu Cosmar cu tot..

  3. romy Răspunde

    Cosma a fost inpus la Satu Mare de copresedinte de Ion Oltean penalul deci concluzia……

  4. gigi Răspunde

    Multumim autoritatilor judetene si locale si in special Pref Sm pt manifestarile si parada militara de azi care in Sm nu a fost de ft ft multi ani!

  5. satmarean Răspunde

    ” Traiesti ? Multumeste-le parintilor !
    Respiri ? Multumeste-i unui copac !
    Citesti asta ? Multumeste-i unui profesor !
    Citesti asta in romaneste ? multumeste-i unui soldat ! ”

    Acest soldat poate fi un veteran din al 2-lea razboi mondial sau unul contemporan cu tine , cu noi, si moare aproape de foame si de lipsa de sustinere si atentie si prin site INVICTUS Romania putem citi ceva ce iti sfasie sufletul , o rugaminte – sa donezi sange, iar tichetele de masa primite sa le donezi veteranilor !…Convinge-te !

    ” Dacă vrei să ajuți veteranii de război care au luptat pentru țară dar nu se mai pot întreține poți să ne contactezi. Lasă-ne un mesaj pe facebook și te vom îndrepta către cel mai apropiat centru de donare, iar tichetele primite poți să le trimiți unuia din ei. Îți vom furniza adresa celui mai apropiat de tine !”

    http://zxmpatrick.wix.com/invictusromania#!fa-ceva—orice—-/c8k2

    FA, te rog, o fapta buna si AJUTA ,FA CEVA BUN ! Ajuta , te rog !

    EROII sunt printre noi ! SA-I AJUTAM !

    La multi ani, ROMANIA FRUMOASA !

    La multi ani, satmareni minunati !

  6. iurie darie Răspunde

    extraordinar , ce ziar i asta ??? vad in poze numai penali ca si GOVOR , STEF …. mai oameni buni nu-i mai puneti pe hotii astia in poze , parca la unul dintre acesti MEGA HOTI au fost perchezitii acasa,…..mereu HOTII IN POZA???…

  7. sm Răspunde

    O zi foarte frumoasă, sărbătorită decent, care arată că românii știu să sărbătorească și fără bere, sarmale și mici!

  8. VASILE Răspunde

    RUSINEEE-Organizare PROASTA de 1 Decembrie, alergat prin ploaie de la o statuie la alta, nu fasole cu cirnati,mutre dubioase gen Govor, Stef, Papici, Babut si cateii lor.Doar parada militara de a mai dres busuiocul.Scoica draga mai bine ramii tu in campanie acasa. Nu fii asa flamind si grijeste de sanatate ca tot Satmarul de birfeste deja.Vai de capul tau, numai primar sa nu fii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.